Astfel, nu poate fi considerata abuziva
clauza inscrisa in contractul de
credit bancar prin care
banca
isi rezerva dreptul de a cesiona unui tert drepturile si obligatiile
sale din contract, intrucat prin cesionarea creantei se schimba doar
titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si
obligatiile debitorului. - sursa articol : www euroavocatura.ro
Prin cererea inregistrata pe rolul
Tribunalului Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si
fiscal, la data de 11 iunie 2010, sub nr. xx16/40/2010, reclamanta R.G. a
chemat in judecata paratele SC B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL
Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, solicitand instantei ca, prin
hotararea ce o va da, sa dispuna:
anularea
contractului de cesiune nr. J 254/2009, incheiat de B.C.R. cu SC B.F.P.
SRL Bucuresti si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute
de
drept
si a contractului de cesiune nr. 49/05.08.2009 catre SC S.C. SRL
Bucuresti; repunerea in situatia anterioara si renegocierea contractului
de
credit nr. 897/03.10.2007, pe care 1-a incheiat cu B.C.R. Botosani, in faza initiala; cu
cheltuieli de
judecata .
La data de 3 septembrie 2010, parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus
intampinare
la dosar, prin care a invocat exceptia prematuritatii introducerii
actiunii, in raport de neindeplinirea procedurii prealabile de
conciliere
directa, prevazuta de art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., si exceptia
lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC B.C.R. SA Bucuresti, iar
pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
La data de 16 septembrie 2010, parata SC B.F.P. SRL Bucuresti a depus
intampinare
la dosar, prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare
in judecata, exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Botosani,
exceptia lipsei capacitatii procesuale de
folosinta
a SC B.C.R. SA Bucuresti, Sucursala Judeteana Botosani si a SC B.C.R.
SA Bucuresti, Agentia Stefan Luchian, si exceptia lipsei calitatii
procesuale
active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta.
La
data de 12 octombrie 2010, reclamanta R.G. a depus precizari la
intampinari si completare la actiunea introductiva de instanta, in
sensul de a se constata ca prevederea contractuala inscrisa la art. 10
din conditiile generale de creditare,
anexa la contractul de
credit bancar nr. 897/3 octombrie 2007, constituie
clauza abuziva, astfel cum este definita prin Legea nr. 193/2000, solicitand a se dispune
anularea
art. 10 din conditiile generale de creditare - cesiunea de creanta, si,
pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute a contractelor de
cesiune ulterioare.
Prin
incheierea de sedinta pronuntata la data de 28 octombrie 2010,
Tribunalul
Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, cu
privire la exceptiile invocate de parata SC B.F.P. SRL Bucuresti, prin
intampinare, a respins exceptia netimbrarii cererii de chemare in
judecata; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale
active
a reclamantei, pentru ca aceasta este parte in contractul de credit,
incat legitimitatea procesuala este fara dubii, si a respins exceptia
necompetentei teritoriale a tribunalului, in baza art. 10 alin. (1) -
(4) C. proc. civ., cata vreme contractul de
credit a fost incheiat in Botosani, unde se efectueaza si platile de rambursare a creditului.
Referitor la exceptiile invocate de B.C.R. SA Bucuresti, respectiv, lipsa calitatii procesuale pasive a bancii,
instanta a respins-o, pentru ca
banca este parte in contractul de credit; exceptia prematuritatii -
instanta
a respins-o, avand in vedere ca nu se impune concilierea prealabila
pentru ambele petite invocate in cauza, nefiind vorba de plata unor sume
de bani;
instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale de
folosinta
a Agentiei Stefan Luchian Botosani si a Sucursalei Botosani ale B.C.R.,
ca lipsita de interes, pentru ca aceste entitati nu apar pe concept.
La termenul de judecata din data de 25 noiembrie 2010, parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus
intampinare la cererea completatoare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale
active
a reclamantei si exceptia nulitatii cererii completatoare a cererii de
chemare in judecata, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea
cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost completata, ca
neintemeiata.
Prin
sentinta nr. 215 pronuntata la data de 27 ianuarie 2011,
Tribunalul
Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a
respins actiunea in anulare formulata de reclamanta R.G. in
contradictoriu cu paratele SC B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL
Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, ca nefondata.
In motivarea acestei hotarari,
instanta a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte:
In ce priveste petitul principal al actiunii,
Tribunalul
a avut in vedere, in primul rand, contextul de fapt al invocarii
caracterului abuziv al clauzei enuntate, respectiv, situatia de trecere
la
scadenta anticipata de catre creditorul bancar B.C.R. SA a intregului
credit restant, plus dobanzi aferente.
In continuare, pasind la a analiza daca este data
ipoteza art. 79 din Legea nr. 296/2004, respectiv, a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000,
tribunalul
a apreciat ca, in speta, nu exista vreun dezechilibru in privinta
drepturilor/obligatiilor reclamantei, care sa se fi produs pe calea
cesiunii datoriei sale intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti.
Fie
si daca se apreciaza numai prin prisma conditiilor de restituire a
intregii sume de catre reclamanta, se poate observa ca noii sai
creditori, pe rand, au oferit conditii mai bune decat sanctiunea
executarii integrale, oferind debitoarei o
esalonare
a datoriei acesteia. Iar aceste conditii de restituire nu trebuie
privite prin prisma celor convenite prin contractul nr. 897/2007, care
s-ar fi aplicat in contextul indeplinirii obligatiei de plata a ratelor
si care nu mai erau actuale la data cesiunii, tocmai din
cauza neplatii ratelor, din
culpa exclusiva a reclamantei.
Cata vreme nu se poate socoti un
contract bancar ca un
contract intuitu personae, oricata fidelizare ar fi reusit
banca in raport de clientul sau, orice
contract
bancar poate evolua prin intermediul cesiunii de creanta, iar
includerea in conditiile generale de creditare a unei asemenea
posibilitati nu are nici o legatura cu ceea ce s-a definit ca fiind
``clauza abuziva".
In continuare, cu referire la petitul al doilea al actiunii,
tribunalul a retinut ca acesta apare ca nefondat; cata vreme nu s-a dovedit ca
clauza care a permis cesiunea atacata ar fi de natura abuziva, consecinta nulitatii absolute extrasa de reclamanta dintr-o asemenea
ipoteza
nu se poate manifesta. Deci, nu exista nulitatea absoluta invocata
pentru primul dintre actele de cesiune atacate, iar atare pretinsa
nulitate absoluta nu poate atinge nici contractul de cesiune subsecvent.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel, in termen, reclamanta R.G., la data de 18 martie 2011, motivele de
apel fiind depuse, de asemenea, in termen, la aceeasi
data .
Prin decizia nr. 49 pronuntata la data de 03 iunie 2011, Curtea de
Apel
Suceava, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a
respins apelul declarat de reclamanta R.G. impotriva sentintei nr.
215/27.01.2011, pronuntata de
Tribunalul
Botosani, Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, in
dosarul nr. xx16/40/2010, in contradictoriu cu intimatele-parate B.C.R.
SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, ca
nefondat.
Pentru a se pronunta astfel,
instanta de control judiciar a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte:
Reclamanta-apelanta
a invocat premisa eronata, de altfel, a necesitatii acordului sau
pentru valabilitatea contractelor de cesiune de creanta; or notificarea
debitorului
cedat este necesara doar pentru opozabilitatea cesiunii fata de debitor, iar nu pentru valabilitatea cesiunii.
Instanta
a retinut ca dreptul cesionarului ia nastere din momentul incheierii
contractului de cesiune, dar devine opozabil debitorului
cedat doar dupa data notificarii cesiunii catre
debitor
sau dupa acceptarea ei de catre acesta, conform art. 1393 C. civ.,
ambele conditii (desi alternative) fiind indeplinite in cauza, prin
notificarea reclamantei-apelante si prin semnarea contractului de
credit ce include
clauza stipulata prin art. 10.
Instanta a apreciat ca art. 10 din
contract nu poate fi considerat o
clauza abuziva, nefiind indeplinite conditiile legale pentru constatarea caracterului abuziv.
Una din conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv este ca acea
clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Or,
prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a
incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului. De
remarcat este insa faptul ca si in lipsa unei astfel de clauze
contractuale exprese, cum este cea prevazuta prin art. 10, cesiunea de
creanta tot ar fi fost posibila, intrucat orice
creanta poate fi obiect al unei cesiuni, conform art. 391 si urm. C. civ., exceptie facand salariul si pensia de
intretinere.
Ca
urmare, nu se poate retine incalcarea unor dispozitii interne,
respectiv, art. 79 din Legea nr. 296/2004, precum si art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 193/2000, si nici a dispozitiilor din dreptul comunitar,
respectiv,
Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului Europei, modificata prin
Directiva nr. 98/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului.
Prevederile art. 2 alin. (3) din
Directiva
nr. 87/102/CEE, astfel cum a fost modificata, stabilesc ca dispozitiile
art. a lit. a) si ale art. 4- 12 nu se aplica in cazul contractelor de
credit sau contractelor prin care se promite acordarea unui credit, garantate prin
ipoteca asupra unui bun
imobil.
Or, in speta, creditul acordat reclamantei a fost garantat cu
ipoteca
asupra a doua imobile, asa incat raporturile juridice dintre parti ce
au generat litigiul de fata nu cad sub incidenta Directivei
sus-mentionate.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen, reclamanta R.G., solicitand admiterea recursului,
casarea
deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, in
subsidiar, admiterea recursului si modificarea deciziei pronuntate, in
sensul admiterii actiunii sale, asa cum a fost formulata.
In
recursul sau, intemeiat in
drept pe prevederile pct. 7 si 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamanta R.G. a invocat, in esenta, urmatoarele motive:
1. Nejudecarea cererii sale de anulare a contractelor de
cesiune .
In
speta, judecatorii apelului au facut o motivare sumara a hotararii din
cuprinsul careia nu rezulta ce au avut in vedere atunci cand au
pronuntat solutia de respingere a apelului, daca au analizat si cauzele
de anulare a contractelor de cesiune, aspect ce reiese in principal din
motivarea facuta.
Mai mult, fara a analiza clauzele acestor contracte, cu toate ca prin contractele de cesiune intregul
sold a fost declarat scadent anticipat, fara nici o
esalonare la plata, fapt ce o prejudiciaza totalmente, judecatorii din
apel
au hotarat ca ``in speta, nu exista vreun dezechilibru in privinta
drepturilor/obligatiilor reclamantei care sa se fi produs pe calea
cesiunii datoriei sale intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti".
Dreptul
la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, impune instantei de judecata
obligatia
de a proceda la examinarea argumentelor, mijloacelor si elementelor de
proba indicate de parti, in cadrul procesului, aprecierea pertinentei
acestora si pronuntarea unei solutii motivate in fapt si in
drept .
Intrucat, in cauza, deficientele demonstratiei juridice echivaleaza cu necercetarea motivelor de
apel
si, in consecinta, cu nemotivarea hotararii, in temeiul art. 312 si
art. 315 C. proc. civ., a solicitat recurenta-reclamanta sa se
desfiinteze decizia atacata si sa se trimita
cauza pentru rejudecare aceleiasi instante.
2.
In subsidiar, a solicitat, in temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
modificarea deciziei curtii de apel, admiterea apelului si, in
consecinta, constatarea caracterului abuziv al art. 10 din conditiile
generale de creditare -
anexa la contractul de
credit bancar 897/03.10.2007 pe care l-a incheiat cu B.C.R. SA. Totodata, sa se dispuna
anularea
contractelor de cesiune incheiate in baza respectivelor clauze intre
B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti si apoi intre SC B.F.P. SRL
Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti.
A considerat recurenta ca
sunt indeplinite cerintele art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum si cele
ale art. 78 din Legea nr. 296/2004, pentru a se constata caracterul
abuziv al clauzei incluse in art. 10 din Conditiile Generale de
Creditare, intrucat, prin transformarea debitului de plata catre B.C.R.
SA, pe care urma sa-l achite in rate, intr-un
sold scadent anticipat, fara nicio
esalonare la plata, se creeaza un dezechilibru semnificativ in
dauna drepturilor si obligatiilor sale.
S-a
mai sustinut ca aceasta prevedere contractuala nu a fost negociata in
mod direct cu reclamanta, avand in vedere ca aceste contracte sunt
preformulate, standard.
Desi legea nu interzice de plano
incheierea de contracte preformulate, totusi, pentru a nu fi abuzive,
clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze in detrimentul consumatorului
si contrar cerintelor bunei - credinte un dezechilibru semnificativ
intre drepturile si obligatiile partilor.
In concluzie,
clauza
stabilita in art. 10 creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar
cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile
si obligatiile partilor, astfel incat este abuziva, din perspectiva
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
La data de 12 ianuarie 2012, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus
intampinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizand
recursul formulat, prin prisma motivelor invocate si a temeiului de
drept indicat, Inalta Curte a constatat ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
Criticile formulate de recurenta in sustinerea primului motiv de recurs invocat, ce poate fi incadrat in
drept
in prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., vizeaza faptul ca, in
opinia sa, "judecatorii apelului au facut o motivare sumara a hotararii,
din cuprinsul careia nu rezulta ce au avut in vedere atunci cand au
pronuntat solutia si daca au analizat si cauzele de anulare a
contractelor de cesiune".
Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat.
Astfel, conform art. 295 C. proc. civ.,
instanta de
apel trebuie sa verifice, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima
instanta.
Intr-adevar,
in conformitate cu dispozitiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ., hotararile judecatoresti se dau in numele legii si ele trebuie sa
cuprinda motivele de fapt si de
drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.
Obligatia
instantei de a mentiona in mod expres si explicit in considerentele
hotararii date care sunt argumentele in masura sa ii sustina solutia
pronuntata apare ca esentiala, din perspectiva textelor normative
evocate mai sus, ea fiind de natura sa inlature orice arbitrariu, sa
convinga partile in
litigiu de temeinicia si legalitatea unei decizii, in sfarsit, sa faca posibila exercitarea controlului judecatoresc.
Insa,
este indiscutabil, nu se cere instantelor ca, procedand la motivarea
solutiei, sa raspunda detaliat fiecarui argument invocat de parti, in
considerarea uneia si aceleiasi cereri, a unuia si aceluiasi motiv de
apel.
Or, in cauza, Inalta Curte observa ca
instanta de
apel a examinat motivele de
apel
formulate de reclamanta, apararile si sustinerile partilor in litigiu,
cu referire speciala la cauzele de anulare a celor doua contracte de
cesiune de creanta, in raport cu invocarea caracterului abuziv al
clauzei stipulate prin art. 10 din Conditiile generale de creditare,
anexa la contractul de
credit nr. 897 din 3 octombrie 2007.
Astfel,
instanta de
apel
a aratat, in cuprinsul hotararii sale, care sunt motivele pe care se
sprijina solutia data cererii de apel, cele pentru care a retinut ca
art. 10 din
contract nu poate fi considerat o
clauza abuziva si a apreciat, ca neintemeiate, sustinerile privind
anularea contractelor de cesiune, raspunzand motivelor de
apel
care vizau fondul dreptului litigios, cel putin, pentru a le aprecia
pertinenta, si inlaturandu-le in totalitate, ca fiind neintemeiate.
Din cuprinsul deciziei recurate este de observat ca
instanta de apel, in argumentarea solutiei date, a aratat faptul ca "art. 10 din
contract nu poate fi considerat o
clauza
abuziva, nefiind indeplinite conditiile legale pentru constatarea
caracterului abuziv, iar una din conditiile esentiale pentru stabilirea
caracterului abuziv este ca acea
clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
Or,
prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a
incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului, iar
cat priveste cauzele de anulare a contractelor de cesiune,
instanta
de apel, amplu argumentat si detaliat, a raspuns inclusiv acestui capat
de cerere, retinand: "Reclamanta-apelanta a invocat premisa, eronata,
de altfel, a necesitatii acordului sau pentru valabilitatea contractelor
de cesiune de creanta; or notificarea debitorului
cedat este necesara doar pentru opozabilitatea cesiunii fata de debitor, iar nu pentru valabilitatea cesiunii".
In
motivarea solutiei de neprimire a acestei sustineri s-a aratat ca
"dreptul cesionarului ia nastere din momentul incheierii contractului de
cesiune, dar devine opozabil debitorului
cedat doar dupa data notificarii cesiunii catre
debitor sau dupa acceptarea ei de catre acesta, conform art. 1393 C. civ., ambele conditii (desi alternative) fiind indeplinite in
cauza prin notificarea reclamantei-apelante si prin semnarea contractului de
credit ce include
clauza stipulata prin art. 10".
Mai mult, Curtea de
Apel
a identificat si a facut aplicarea la situatia de fapt, stabilita cu
certitudine in cauza, a textelor normative incidente, coroborandu-le cu
probele castigate cauzei, aplicatie obligatorie, ce confera suport legal solutiei pronuntate.
Asa fiind, decizia atacata cu recurs este temeinic si pe deplin motivata, cuprinde motivele de fapt si de
drept retinute de
instanta de
apel la adoptarea solutiei, motive care sunt concordante cu actele existente in dosar si cu celelalte
probe
administrate, iar verificarea temeiniciei si legalitatii solutiei
primei instante, prin prisma criticilor formulate de
apelanta-reclamanta, s-a facut cu respectarea cerintelor art. 261 alin.
(1) pct. 5 C. proc. civ., fiind evidenta justetea solutiei adoptate,
prin motivele aratate.
Este util a sublinia ca o astfel de
decizie respecta exigentele art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana, in
jurisprudenta
sa, aratand ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6
parag. 1 din Conventie include, printre altele, dreptul partilor de a
prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru
cauza lor.
Intrucat Conventia nu are
drept
scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi
concrete si efective (Hotararea Artico contra Italia din 13 mai 1980),
acest
drept
nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod
real "ascultate", adica, in mod corect examinate de catre
instanta sesizata.
Altfel spus, art. 6 implica, mai ales in sarcina "instantei",
obligatia
de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al
elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia
pertinenta (Hotararea Albina contra Romania din 28 iulie 200$).
Or, in speta, asa cum s-a aratat mai sus, hotararea instantei de
apel a fost suficient motivata, sub toate aspectele cu a caror analiza a fost legal investita,
instanta de
apel
examinand in mod real elementele esentiale care i-au fost supuse, si,
astfel, cererea reclamantei, solutionata prin hotarare, a fost examinata
in mod echitabil, fiindu-i, astfel, pe deplin respectat dreptul sau la
un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Inalta Curte gaseste nefondat si cel de-al doilea motiv de recurs formulat, intemeiat in
drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,
instanta de
apel apreciind, in mod corect si judicios, legalitatea clauzei reglementate la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare -
Anexa la contractul de
credit bancar pentru persoane fizice nr. 897 din 3 octombrie 2007.
In acest sens, se constata ca
instanta de
apel a retinut o situatie de fapt corecta in cauza, pe baza probelor administrate, si a facut o
interpretare
si aplicare legala a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si (2) si art. 6
din Legea nr. 193/2000, art. 1202 C. proc. civ., art. 966 C. civ. si
art. 2, art. 9 si art. 24 din Legea nr. 136/1995.
Astfel, prin actiunea introductiva de instanta, intemeiata in
drept pe prevederile art. 1373 C. civ., reclamanta R.G. a solicitat
anularea
contractului de cesiune nr. J 254/2009, incheiat de B.C.R. cu SC B.F.P.
SRL Bucuresti si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute
de
drept
si a contractului de cesiune nr. 49/05.08.2009 catre SC S.C. SRL
Bucuresti; repunerea in situatia anterioara si renegocierea contractului
de
credit nr. 897/03.10.2007, pe care 1-a incheiat cu B.C.R. Botosani, in faza initiala.
La
data de 12 octombrie 2010, reclamanta R.G. a depus la dosar precizare
de actiune, aratand ca intelege sa completeze actiunea si cu cererea de a
se constata ca prevederea contractuala din art. 10 din Conditiile
generale de creditare,
anexa la contractul de
credit bancar nr. 897/3.10.2007, constituie
clauza abuziva, astfel cum este definita prin Legea nr. 193/2000, solicitand a se dispune
anularea art. 10 din conditiile generale de creditare - cesiunea de
creanta si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute a contractelor de cesiune ulterioare precizate.
Or,
clauza inscrisa la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare -
Anexa la Contractul de
credit
bancar nr. 897 din 03.10.2007, potrivit cu care "Banca poate cesiona
unui tert drepturile si obligatiile sale din prezentul contract", nu
poate fi considerata, ab initio, ca fiind abuziva, intrucat aceasta
clauza
nu are ca obiect continutul drepturilor si obligatiilor partilor, ci
este exterioara lor, si anume, priveste posibilitatea asumata de catre
Banca
de a-si substitui unui tert drepturile si obligatiile sale, deci, nu
poate fi vorba de incidenta art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind
clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si
consumatori, drepturile si obligatiile partilor fiind reglementate la
art. 7 din Conditiile Generale de Creditare - "Obligatii si Drepturi".
Pe
de alta parte, sanctiunea prevazuta de Legea nr. 193/2000 nu este
nulitatea clauzei, ci posibilitatea de a cere despagubiri sau rezilierea
clauzei.
Prin urmare, constatarea ca abuziva a clauzei nu ar
conduce la nulitatea contractelor de cesiune succesiva, al caror regim
este reglementat de art. 1393 C. civ., ale carui dispozitii au fost
respectate in
cauza
si nu ar fi avut aptitudinea de a atrage nulitatea contractelor de
cesiune ulterioare, intrucat regimul lor juridic este reglementat de
art. 1393 C. civ.
Totodata, este de observat ca, in speta, este vorba despre un
drept de consum, fiind supus analizei un
contract de credit, iar legea aplicabila este Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de
credit pentru
consum
destinate consumatorilor persoane fizice, care, la art. 20, stipuleaza
ca: "Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile ... Legii
nr. 193/2000".
In acceptiunea art. 4 al Legii nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si
consumatori,
clauza abuziva este considerata acea
clauza
care nu a fost negociata direct cu consumatorul si "prin ea insasi sau
impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul
consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
In
definitia legala sunt precizate elementele constitutive ale clauzei
abuzive, si anume: caracterul nenegociat sau insuficient negociat al
acestor clauze, incalcarea exigentelor bunei-credinte, dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
O
clauza contractuala
va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca
aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa
influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau
conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata
produsului sau serviciului respectiv [art. 4 alin. (2)].
In ceea ce priveste exigenta bunei-credinte este de precizat ca buna-credinta contractuala este prezumata de
lege - art. 970 C. civ., avand o aplicare generala.
Legea
nr. 193/2000 introduce notiunea de echilibru contractual. Echilibrul
contractual presupune o anume potrivire intre drepturile si obligatiile
partilor, o justa repartizare a acestora pe intreaga durata a acestuia.
Prin opozitie, dezechilibrul contractual inseamna nepotrivire,
discrepanta intre elementele continutului contractului, adica, alterarea
globala a armoniei sale, inclinarea unuia sau altuia dintre talgerele
balantei justului contractual, fie ca aceasta afecteaza insasi nasterea
contractului, fie ca priveste executarea lui.
Dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor se obiectiveaza in
functie de specificul fiecarei clauze abuzive; de obicei, dezechilibrul contractual rezulta ex re din chiar stipularea unei astfel de
clauze . Asa cum se precizeaza in lege, dezechilibrul trebuie sa fie semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o
clauza abuziva (de exemplu, profitul obtinut de
comerciant
prin adaosul comercial in cazul unui bun vandut este ceva firesc, dat
fiind faptul ca scopul si trasatura principala a oricarui
comerciant este profitul - finis meractorum est lucrum). Caracterul semnificativ al dezechilibrului se poate aprecia in
functie
de natura prestatiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi
si obligatii in contextul interpretarii sistematice a contractului.
In
afara de o definitie legala a clauzei abuzive legea ne ofera si
elemente de identificare in concreto a acestor clauze, precum si
conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca aceste dispozitii
contractuale pentru a fi considerate abuzive.
Astfel, clauzele
care au fost negociate direct cu consumatorul nu pot fi considerate
abuzive; este solutia ce se desprinde din interpretarea per a contrario a
art. 4 alin. (1) din
lege .
Sarcina probei
negocierii directe cu consumatorul revine comerciantului [art. 4 alin.
(3)], iar clauzele contractuale vor fi interpretate, in vederea
stabilirii caracterului lor abuziv, si separat, de sine statator, dar
mai ales utilizand metoda interpretarii sistematice "a ceea ce rezulta
din actul intreg", prin raportare la reglementarea de ansamblu a
contractului.
In cauza, recurenta-reclamanta R.G. sustine ca sunt
indeplinite cerintele art. 4 din Lega nr. 193/2000 si ale art. 78 din
Legea nr. 296/2004 privind
Codul
consumului, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei inscrise
in art. 10 din Conditiile Generale de Creditare, intrucat, pe de o
parte, prin transformarea debitului de plata catre B.C.R. intr-un
sold
scadent anticipat se creeaza un dezechilibru semnificativ, iar, pe de
alta parte, aceasta prevedere contractuala nu ar fi fost negociata in
mod direct cu recurenta.
Inalta Curte retine, insa, ca,
clauza
invocata de catre recurenta-reclamanta nu poate fi considerata abuziva,
intrucat, din punct de vedere obiectiv, nu s-a creat un dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul
consumatorului, in intelesul legii, asa cum s-a aratat mai sus
(dimpotriva, acest dezechilibru s-ar crea, insa, in detrimentul
comerciantului - in speta, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti, prin
anularea
clauzei), iar, din punct de vedere subiectiv, comerciantul nu a
procedat cu rea-credinta, dimpotriva, consumatorul -
recurenta-reclamanta - isi invoca propria culpa, prin neindeplinirea
uneia dintre obligatiile sale, aceea de plata a ratelor la
scadenta.
Mai mult,
clauza
stipulata la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare trebuie
interpretata coroborat cu prevederile art. 8, potrivit cu care
"Nerespectarea de catre
imprumutat a oricareia dintre obligatiile sale asumate prin prezentul
contract
si/sau contractele accesorii acestuia constituie caz de culpa". Or, in
cazul de fata, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti a notificat
recurenta cu privire la debitul sau neachitat, pentru prima data la 29
iunie 2008, data la care, pana la cesionarea efectiva a creantei, 16
iunie 2009, avea pe deplin posibilitatea de a-si achita debitul restant.
Faptul ca debitorul obligatiei, in speta, recurenta-reclamanta, a fost in
incapacitate
de plata, prin ea insasi nu justifica declararea ca fiind abuziva a
unei clauze contractuale, prin cesionarea creantei schimbandu-se doar
titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si
obligatiile creditorului, cu atat mai mult cu cat, prin corespondenta
dintre parti, intimata-parata a notificat recurentei, in repetate
randuri, ca inregistreaza
debite si urmeaza a fi demarata
procedura de executare silita impotriva acesteia.
In
aprecierea caracterului abuziv al unei clauze se au in vedere momentul
incheierii contractului, circumstantele si exprimarea clara si
inteligibila a clauzelor acestuia, toate, in conditiile unei obligatii
rezonabile a consumatorului, si nu pot privi nici definirea obiectului
contractului, nici caracterul adecvat al cesiunii, in masura in care
aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta
in cauza, in acest sens fiind dispozitiile Legii nr. 193/2000 [art. 4
alin. (6)] care au transpus
Directiva nr. 93/13/CEE.
Cat
priveste sustinerea recurentei-reclamante, in sensul ca aceasta
prevedere contractuala stipulata la art. 10 nu a fost negociata in mod
direct, aceste contracte fiind preformulate, standard, este de observat
ca, la art. 21 din Contractul de
credit
bancar, cu titlu de "clauze speciale", s-a stipulat: "Prin semnarea
prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost
explicate clauzele acestuia, pe care mi le insusesc in intregime",
astfel incat, fata de continutul acestei clauze, Inalta Curte apreciaza
critica recurentei
drept
nefondata, cu atat mai mult urmare incheierii contractului, care
presupune o reala negociere a acestuia si care exclude abuzul de
drept al partii determinante in pretinsul raport de
adeziune creat.
De altfel,
instanta va observa ca, la data incheierii contractului, recurenta-reclamanta a avut un
consimtamant informat, data fiind competenta notorie a acesteia, care avea o pregatire economica superioara, detinand
functie de
director
economic, si care nu a solicitat informatii suplimentare cu privire la
intelesul clauzelor din contract, pregatirea sa profesionala fiind
suficienta pentru o reprezentare reala si corecta a drepturilor si
obligatiilor sale decurgand din contractul incheiat.
Astfel fiind, nu se poate constata vreo incalcare de catre
instanta de
apel a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind
Codul consumului, in aprecierea asupra clauzei inscrise la art. 10 din Conditiile generale, respectiv, aceasta
clauza nu poate fi considerata abuziva, asa incat si motivul de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Fata de cele de mai sus, constatandu-se ca hotararea instantei de
apel
cuprinde motivele pe care se sprijina si ca aceasta nu a fost data cu
incalcarea sau aplicarea gresita a legii, nefiind, astfel, incidente
cazurile de modificare invocate, Inalta Curte constata ca
recursul formulat de recurenta-reclamanta R.G. este nefondat.
Pentru
cele ce preced, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., raportat la art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., a respins
recursul declarat de recurenta-reclamanta ca nefondat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu