O decizie recenta a CJUE clarifica drepturile debitorilor executati silit de banci. Care sunt efectele concrete in Romania?

Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui sa prevada dreptul debitorilor executati silit de catre banci de a ataca cu apel decizia instantei de fond care a respins opozitia lor la executare, daca in contractul de credit exista clauze abuzive, se mentioneaza intr-o decizie recenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. In conditiile in care dreptul romanesc stabileste ca debitorul nu poate contesta incuviintarea executarii silite atunci cand exista un titlu de executare, acest lucru s-ar putea schimba ca urmare a hotararii CJUE, sustin specialistii contactati de noi. Totusi, procedura incuviintarii silite din legislatia interna nu contravine normelor europene, au adaugat acestia.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronuntat recent in cauza C-169/14, care a avut ca obiect o cerere de decizie preliminara referitoare la aplicarea art. 7 al Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in raport cu dispozitiile dreptului civil spaniol privind executarea silita.
Mai exact, doi cetateni spanioli au contractat un credit ipotecar de 300.500 de euro cu garantie asupra locuintei lor, de la Banca Bilbao, insa in conditiile in care nu au platit ratele lunare, banca a solicitat plata imprumutului, insotita de dobanzile ordinare si de intarziere, precum si vanzarea silita a bunului imobil ipotecat in favoarea sa, se arata pe site-ul CJUE.
In urma deschiderii procedurii de executare a ipotecii, reclamantii din litigiul principal au formulat o opozitie la aceasta, care a fost respinsa, astfel ca reclamantii au declarat apel impotriva deciziei de respingere, care a fost declarat admisibil.
Procedura civila spaniola permite atacarea cu apel a deciziei care, prin admiterea opozitiei formulate de un debitor, pune capat procedurii de executare ipotecara, dar aceasta NU permite in schimb debitorului a carui opozitie a fost respinsa sa atace cu apel hotararea instantei de prim grad prin care a fost dispusa continuarea procedurii de executare silita, se mentioneaza pe site-ul CJUE.
Astfel, judecatorul national din Spania a semnalat incompatibilitatea unor prevederi procedurale de reglementare a incidentelor ivite in cadrul executarii silite cu dispozitiile supranationale amintite mai sus, a punctat Elena Davidescu, Senior Associate in cadrul Predoiu Law Firm.
In raspunsul formulat la intrebarile adresate de instanta spaniola, CJUE a stabilit ca debitorii asupra carora a fost demarata executarea silita (de exemplu, de catre banci) ar trebui sa aiba dreptul sa atace cu apel decizia instantei de incuviintare a executarii, daca in contractul de credit exista posibile clauze abuzive. 
Conform Curtii, dispozitiile art. 7 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE, coroborat cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate in sensul in care se opun unui sistem de executare silita in care o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de catre instanta de fond, avand in vedere ca debitorul urmarit - consumator, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, iar de partea cealalta, profesionistul - creditor urmaritor, are posibilitatea exercitarii aceastei cai de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii ori prin care este declarata inaplicabila o clauza abuziva.
 In lumina imprejurarilor concrete ale acestei spete, s-a statuat ca nu este suficient ca resortisantul sa poata ataca executarea silita imobiliara sub aspectul existentei clauzelor abuzive, daca aceasta posibilitate nu este dublata de suspendarea executarii sau daca aceasta este urmata doar de un control sumar finalizat cu o hotarare definitiva pentru debitor prin care se transeaza executarea silita.
"Exemple de riscuri la care este expus un consumator parte intr-un contract ce include clauze abuzive, precum si exemple de masuri jurisdictionale nationale insuficiente pentru a oferi protectie de natura a restabili echilibrul partilor mai pot fi imaginate si, cu siguranta, ele vor mai fi deduse Curtii. De aceea, in lumina fortei obligatorii a hotararilor CJUE pentru instantele nationale, trebuie asimilat principiul degajat de acest rationament si anume faptul ca modalitatile procedurale identificate de statele membre in virtutea marjei de apreciere trebuie sa fie apte sa confere o protectie jurisdictionala concreta si sa raspunda pe deplin cerintei de limitare a abuzurilor in scopul reasezarii partilor pe pozitii de egalitate (contractuala si procesuala)"
Decizia instantei europene in cauza C-169/14 completeaza Hotararea Aziz - C-415/11 a CJUE care spune ca instantele nationale ar trebui sa verifice din oficiu daca exista clauze abuzive in contractele de credit ce constituie titlu executoriu, si confera consumatorului dreptul la o contestatie la executare si la o suspendare provizorie a executarii, mai ales in cazul in care imobilul supus executarii este locuinta debitorului.
Instanta de executare din Romania va fi obligata sa accepte si apelul debitorului
Potrivit dreptului romanesc, debitorul nu poate contesta incuviintarea executarii silite atunci cand exista un titlu de executare, asa cum sunt contractele de credit bancar.
Analizand in paralel hotararea CJUE in cauza si legislatia interna in materie si dand totodata curs obligatiei de interpretare a acestor dispozitii, instanta de executare va fi obligata sa accepte si apelul debitorului impotriva incheierii de respingere a opozitiei sale, intr-o cauza ce priveste executarea unui contract de credit ce ar putea contine clauze abuzive, a continuat avocatul.
Transpusa in mod pragmatic in sistemul nostru de drept, o asemenea conformare se va putea realiza fie prin inlaturarea apelului conferit creditorului, fie prin conferirea, in mod expres, a acestui drept si debitorului.
Nu trebuie insa pierdut din vedere un element esential, stabilit expres de CJUE in interpretarea data, si anume conditionarea dreptului de apel al debitorului de existenta in contractul de credit a unor posibile clauze abuzive.
Asadar, o eventuala legiferare in plan intern, in deplin acord cu dispozitiile comunitare, va trebui sa sintetizeze si sa acopere cu mare tact notiunea de clauze abuzive, semnele care ar putea genera suspiciunea existentei unor asemenea clauze, precum si modalitatea in care judecatorii ar fi tinuti sa sesizeze aceste posibile clauze, a continuat sursa citata.
Deciziile cu scop de clarificare a interpretarii unor norme comunitare trebuie observate cu atentie de statele membre intrucat ele ofera directii de intelegere a intentiei legiuitorului european si de aplicare corecta de catre autoritatile chemate sa respecte forta obligatorie a hotararilor.
"Sintetizand, cum jurisprudenta Curtii de la Luxemburg ofera clarificari in sensul ca instanta nationala sesizata cu un incident in cadrul unei proceduri de executare silita este obligata sa analizeze ex officio caracterul abuziv al clauzelor (prezumand existenta unor astfel de clauze in cuprinsul contractelor incheiate cu consumatorii), riscul la care institutiile bancare sunt expuse, tinand cont si de faptul ca acestea sunt obligate in virtutea Legii nr. 193/2000 la revizuirea tuturor contractelor similare, este fara indoiala unul marit".
Procedura incuviintarii silite de la noi nu este contrara legislatiei europene
Legislatia romaneasca din domeniul supus analizei prevede ca, in procedura civila, exista posibilitatea suspendarii executarii, cu indeplinirea unor conditii, si chiar in regim de urgenta prin apelarea la institutia suspendarii provizorii.
De asemenea, legiuitorul a creat posibilitatea verificarii legalitatii titlului executoriu, chiar in cadrul contestatiei la executare, prin promovarea contestatiei prevazute in legislatia procesual-civila anterioara la art. 399 alin. (3), preluate in art. 712 alin. (2) din Noul Cod de Procedura Civila.
"Conditia ca pentru contestarea fondului dreptului cuprins in titlul executoriu sa nu existe o alta cale speciala de atac este o expresie a adagiului electa una via si nu poate fi considerata o limitare a dreptului de a inceta efectele clauzei abuzive, in conditiile in care daca s-ar uzita calea speciala prevazuta de lege, consumatorul ar avea oricum posibilitatea sa apeleze la garantia procesuala a suspendarii".
Astfel, spre deosebire de dreptul spaniol, legislatia noastra prevede, ca in cazul desfiintarii ulterioare a titlului executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestuia sunt desfiintate ope legis, garantand astfel consumatorului repunerea partilor in situatia anterioara, chiar si atunci cand nu au fost indeplinite conditiile pentru suspendarea executarii (art. 642 NCPC).
Tot in opozitie cu prevederile analizate din procedura civila spaniola, in sistemul de drept romanesc, exista posibilitatea, egala pentru ambele parti, de a ataca hotararea prin care s-a solutionat contestatia la executare cu caile de atac prevazute de lege, in functie de obiectul contestatiei la executare. Asadar, pe plan procesual, partile se bucura de egalitate juridica, garantandu-se si sub acest aspect dreptul la un proces echitabil.
In ceea ce priveste procedura incuviintarii executarii silite,  legea procesual-civila prevede insa ca incheierea de admitere a incuviintarii nu este supusa niciunei cai de atac, in timp ce incheierea de respingere este supusa recursului, de care poate uza doar creditorul, in termen de 5 zile de la comunicare (art. 665 alin. (6) NCPC).
"Desi aparent priveaza debitorul de egalitatea armelor detinute de creditor, textul mai sus mentionat nu este contrar intelesului directivei, deoarece reglementeaza o procedura necontencioasa, sumara si preliminara executarii silite propriu-zise. Fiind o procedura necontencioasa, incuviintarea executarii silite nu se finalizeaza cu stabilirea unui drept impotriva debitorului si ca atare judecatorul care autorizeaza demararea executarii nu are caderea de a verifica chestiuni privind fondul raportului ce a condus la executarea silita, concluzie care se impune si prin prisma cazurilor limitativ prevazute de alin. (5) al aceluiasi articol in care se poate respinge incuviintarea".
De altfel, legiuitorul a prevazut posibilitatea anularii incheierii de incuviintare a executarii silite pe calea contestatiei la executare (art. 711 alin. (3) NCPC), asa incat chiar daca s-ar considera ca instanta ar avea posibilitatea analizarii clauzelor abuzive in procedura sumara a incuviintarii, oricum aceasta judecata ar fi cenzurabila in contextul mai amplu al contestatiei la executare, aceasta din urma devenind astfel un mijloc procesual suficient, in ansamblul reglementarilor nationale in materie, pentru a face sa inceteze efectele unei clauze abuzive.
  O atentie deosebita ar trebui acordata contestatiei la executare prevazuta de legea speciala a cambiei si biletului la ordin (care anterior modificarii prin legea de punere in aplicare a NCPC purta denumirea de opozitie la executare si care beneficia de un regim juridic distinct de cel al contestatiei).
"Dincolo de disputele privind coexistenta celor doua cai de atac in cazul unei executari silite pornite in baza unei cambii sau a unui bilet la ordin, era indeobste recunoscut ca apararile de fond impotriva dreptului derivat din titlul executoriu pot fi deduse instantelor de judecata pe calea opozitiei. Cu toate acestea, exceptiile primite impotriva unui astfel de titlu, specific raporturilor comerciale si ca atare un titlu formal, complet, incorporand o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, sunt limitativ prevazute de legea speciala".
Asadar, intr-o cauza in care executarea silita s-a pornit impotriva unui consumator in baza unui astfel de titlu emis in garantarea unui contract incheiat cu un profesionist (situatie des intalnita si in practica bancara), s-ar putea pune problema posibilitatii/obligatiei instantei de judecata de a aprecia existenta si/sau intinderea obligatiei urmarite si prin raportare la clauzele abuzive ce permit determinarea acesteia, iar jurisprudenta in materie a CJUE ar indreptati pe deplin o astfel de analiza, cu atat mai mult cu cat pentru aceasta nu exista o alta cale de atac speciala, ci doar actiune de drept comun in anularea clauzelor abuzive, subliniat sursa citata.
In conditiile in care pozitia de inferioritate a consumatorului in raport cu contractantul la formarea contractului privind livrarea serviciului bancar nu poate fi negata, este absolut necesara interventia statelor membre pentru asigurarea pe plan legislativ a posibilitatii de cenzurare a eventualelor abuzuri atunci cand interesul capata o forma concreta, deci mai cu seama in cadrul unei executari silite, considera specialistul.
"Prin urmare, motivelor de ineficacitate expres prevazute de legile speciale de reglementare a unor titluri executorii altele decat hotararile judecatoresti li se adauga motivul existentei clauzelor abuzive, asupra carora instantele sunt obligate a se pronunta in vederea asigurarii unui echilibru intre securitatea contractuala ceruta de catre comercianti si eficacitatea protectiei dorite de catre consumatori, expresie a prevalentei bunei-credinte contractuale in detrimentul fortei obligatorii a contractului".
Legea nr. 193/200 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori ar putea fi completata, conform avocatului, cu prevederi exprese in sensul obligarii instantei de judecata de a verifica, din oficiu, existenta clauzelor abuzive in cuprinsul contractelor amintite, atat in litigii vizand actiuni principale directe impotriva unor astfel de contracte, cat si in alte litigii a caror solutionare depinde de valabila asumare a unor astfel de clauze (de exemplu, executarile silite).

sursa :www.avocatnet.ro

 

Modificari la Codul de procedura civila: Restantierii cu credite ipotecare ar putea solicita suspendarea temporara a executarii silite, in anumite conditii

Clientii bancilor care nu isi mai pot achita creditele ipotecare ar putea solicita suspendarea temporara a executarii silite daca vor indeplini cumulativ o serie de conditii, se arata intr-un proiect de lege, inregistrat recent la Senat. Aceasta nu este prima initiativa de acest fel. Un alt proiect de lege in acest sens a fost dezbatut de Senat in sesiunea parlamentara precedenta, insa in cele din urma Senatul a respins documentul, in calitate de prima camera sesizata

Conform Codului de procedura civila, suspendarea executarii este obligatorie si cautiunea nu este necesara daca:

• hotararea sau inscrisul care se executa nu este, potrivit legii, executoriu;
• inscrisul care se executa a fost declarat fals printr-o hotarare judecatoreasca data in prima instanta;
• debitorul face dovada cu inscris autentic ca a obtinut de la creditor o amanare ori, dupa caz, beneficiaza de un termen de plata.

Acestea nu vor fi singurele situatii in care debitorul va putea solicita suspendarea executarii silite. Un proiect de lege pentru completarea Codului de procedura de civila, initiat de patru parlamentari PSD si inregistrat recent la Senat, ar putea introduce noi reglementari in acest sens.
Mai exact, proiectul de lege stabileste ca suspendarea executarii silite ar putea fi obligatorie si cautiunea nu va fi necesara daca debitorul face dovada ca bunul imobil ce urmeaza a fi executat are destinatia de locuinta pentru familia sa, nu detine un alt imobil cu aceasta destinatie si face dovada ca nu realizeaza mai mult decat venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei sale. Aceste conditii trebuie indeplinite cumulativ, se mentioneaza in documentul citat.
Initiatorii documentului argumenteaza, in expunerea de motive a proiectului, ca in acest moment, legislatia din Romania nu contine dispozitii de favorizare a debitorilor din cadrul creditelor ipotecare, cum ar fi norme privind iertarea de datorie avand in vedere criza economica sau norme de amanare a executarii silite pentru o anumita perioada de timp in care sa i se confere debitorului posibilitatea de a se redresa economic si de a fi in masura sa achite ratele creditului.
De asemenea, initiativa legislativa mai prevede ca in contractele bancare cu credit ipotecar, in care creditorul a efectuat evaluarea bunului cu bani din acest credit, creditorul nu va putea extinde executarea silita asupra altor bunuri apartinand debitorului sau.
Avand in vedere ca bunul ipotecat a fost evaluat la momentul acordarii imprumutului ca acoperitor al creantei bancii, aceasta nu poate impune debitorului sa suporte riscul diminuarii de valoare a acestuia intr-o eventuala vanzare, explica initiatorii proiectului de lege.
Amanarea temporara a executarii silite pentru restantierii cu credite in franci elvetieni
Proiectul de lege inregistrat recent la Senat, referitor la suspendarea executarii silite a debitorilor cu credite ipotecare, nu este primul de acest fel. Un alt proiect de act normativ, de aceasta data privind amanarea executarii silite a persoanelor fizice care au credite in franci elvetieni, s-a aflat in dezbatere la Senat in sesiunea parlamentara precedenta.
Documentul, care a fost respins pe 3 iunie de Sentat, in calitate de prima camera sesizata, stabileste ca imobilele cu destinatie de locuinta ale persoanelor fizice supuse executarii silite din cauza neachitarii ratelor la credite contractate in franci elvetieni (CHF) ar putea benefica de o amanare pentru trei ani in ceea ce priveste aplicarea executarii silite.
Cu alte cuvinte, casa pe care o persoana fizica si-a cumparat-o printr-un credit in franci elvetieni nu va putea fi executata silit de catre banca, pe o perioada de trei ani de zile, in situatia in care persoana respectiva nu si-a achitat ratele la credit.
Dispozitiile respinse Senat mai prevad ca la incheierea perioadei de amanare a executarii silite, de trei ani, debitorul va fi obligat sa reia achitarea datoriilor pentru care i s-a imputat solutia executarii silite a imobilului.
De asemenea, pentru datoriile restante ale clientului, banca nu va putea percepe alta dobanda decat cea prevazut in contract, care se va actualiza cu rata inflatiei.
Chiar daca a fost respins de Senat, proiectul de act normativ nu si-a incheiat parcursul legislativ. Acesta urmeaza sa fie trimis spre dezbatere si la Camera Deputatilor, care este in acest caz for decizional.


Cum functioneaza executarea silita?
Conform Codului de procedura civila, obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunavoie. In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare.
Executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.
Executarea silita a oricarui titlu executoriu se realizeaza numai de catre executorul judecatoresc, chiar daca prin legi speciale se dispune altfel. Asadar, executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu. Mai precis, constituie titluri executorii hotararile executorii, hotararile definitive, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.
In Codul de procedura civila se mentioneaza ca executarea silita se efectueaza prin:

• urmarirea bunurilor mobile si imobile ale debitorului sau apartinand tertilor tinuti sa raspunda, in conditiile legii, pentru obligatiile debitorului, in scopul indestularii creditorilor;
• predarea catre creditor a bunurilor, prevazute in titlul executoriu, ce sunt detinute fara drept de debitor;
• alte masuri prevazute de lege.

Legislatia in vigoare stabileste ca veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor.
Pe parcursul executarii silite, creditorul este obligat sa acorde executorului judecatoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la indeplinire, in bune conditii, a executarii silite, punandu-i la dispozitie si mijloacele necesare in acest scop. El este obligat sa avanseze cheltuielile necesare indeplinirii actelor de executare, potrivit dispozitiilor luate de executor.
La randul sau, debitorul este obligat sa declare, la cererea executorului, toate bunurile sale, mobile si imobile, inclusiv cele aflate in proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie, cu aratarea locului in care acestea se afla, precum si toate veniturile sale, curente sau periodice. Mai mult decat atat, debitorul ale carui bunuri au fost deja sechestrate este tinut sa aduca la cunostinta executorului care sechestreaza aceleasi bunuri existenta sechestrului anterior si identitatea organului de executare care l-a aplicat, predand executorului o copie a procesului-verbal de sechestru.


Atentie! Prevederile privind suspendarea executarii silite a clientilor care nu-si pot achita ratele la creditele ipotecare, tratate in acest material, nu se aplica momentan, ci se afla in stadiul de proiect

sursa : www.avocatnet.ro

Debitorii executati silit de banci ar putea ataca cu apel decizia instantei. O hotarare CJUE clarifica situatia

Legislatia nationala ar trebui sa prevada ca debitorii, care sunt executati silit de catre banci, sa aiba dreptul sa atace cu apel decizia instantei de fond care respins opozitia lor la executare, daca in contractul de credit exista clauze abuzive, se mentioneaza intr-o decizie recenta a Curtii de Justitie de Uniunii Europene.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronuntat recent in cauza C-169/14, privind aplicarea legislatiei europene referitoare la clauze abuzive in raport cu prevederile legislatiei spaniole legate de executarea silita.
Conform informatiilor publicate pe site-ul CJUE, reclamantii Sánchez Morcillo si Abril García au semnat, la 9 iunie 2003, cu Banco Bilbao un act notarial de imprumut pentru suma de 300.500 de euro, cu o garantie ipotecara asupra locuintei acestora. Pentru ca nu au platit ratele lunare pentru restituirea imprumutului, Banco Bilbao a solicitat, la 15 aprilie 2011, plata totalitatii imprumutului, insotita de dobanzile ordinare si de intarziere, precum si vanzarea silita a bunului imobil ipotecat in favoarea sa.
in urma deschiderii procedurii de executare a ipotecii, reclamantii din litigiul principal au formulat o opozitie la aceasta, care a fost respinsa prin decizia din 19 iunie 2013 a Juzgado de Primera Instancia n° 3 din Castellón (instanta de prim grad nr. 3 din Castellón, Spania). Reclamantii din actiunea principala au declarat apel impotriva acestei decizii, care, fiind declarat admisibil, a fost trimis in fata Audiencia Provincial de Castellón (Curtea provinciala din Castellón). Instanta de trimitere arata ca, desi procedura civila spaniola permite atacarea cu apel a deciziei care, prin admiterea opozitiei formulate de un debitor, pune capat procedurii de executare ipotecara, aceasta NU permite in schimb debitorului a carui opozitie a fost respinsa sa atace cu apel hotararea instantei de prim grad prin care a fost dispusa continuarea procedurii de executare silita, se arata pe site-ul CJUE.
Avand in vedere acest lucru, instanta de trimitere are indoieli cu privire la compatibilitatea acestei reglementari nationale cu obiectivul protectiei consumatorilor urmarit de Directiva 93/13, precum si cu dreptul la o cale de atac efectiva consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Aceasta instanta precizeaza ca deschiderea caii apelului pentru debitori s-ar putea dovedi cu atat mai importanta cu cat anumite clauze ale contractului de imprumut in discutie in litigiul principal ar putea fi considerate "abuzive" in sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13.
In aceste conditii, Audiencia Provincial de Castellón a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
"1) Este incompatibila cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, care impune statelor membre obligatia de a asigura, in interesul consumatorilor, existenta mijloacelor adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori, o norma de procedura precum articolul 695 alineatul 4 din LEC, care, in ceea ce priveste dreptul la o cale de atac impotriva deciziei prin care se solutioneaza opozitia la executare care are ca obiect bunuri ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonantei prin care se dispune incetarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive si exclude calea de atac in celelalte cazuri, ceea ce are ca rezultat imediat faptul ca, in timp ce creditorul urmaritor poate formula apel atunci cand opozitia debitorului urmarit este admisa si se dispune finalizarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive, debitorul consumator nu poate formula o cale de atac in cazul in care opozitia sa este respinsa?
2) In domeniul de aplicare al reglementarii Uniunii privind protectia consumatorilor prevazut in Directiva 93/13, este compatibila cu principiul dreptului la o protectie jurisdictionala efectiva si al dreptului la un proces echitabil si la arme egale, consacrat de articolul 47 din carta, o dispozitie de drept national precum articolul 695 alineatul 4 din LEC, care, in ceea ce priveste dreptul la o cale de atac impotriva deciziei prin care se solutioneaza opozitia la executare cu privire la bunurile ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonantei prin care se dispune incetarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive si exclude calea de atac in celelalte cazuri, ceea ce are ca rezultat imediat faptul ca, in timp ce creditorul urmaritor poate formula apel atunci cand opozitia debitorului urmarit este admisa si se dispune finalizarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive, debitorul nu poate formula o cale de atac in cazul in care opozitia sa este respinsa?".
Ce a raspuns CJUE?
Avand in vedere intrebarile inaintate de Audiencia Provincial de Castellón (Spania), in procesul dintre Juan Carlos Sánchez Morcillo si María del Carmen Abril García, pe de o parte si Banco Bilbao, pe de alta parte, CJUE a formulat urmatorul raspuns:

Curtea a considerat deja de mai multe ori ca instanta nationala este obligata sa analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se incadreaza in domeniul de aplicare al directivei mentionate si, prin aceasta, sa suplineasca dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop (Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 46, si Hotararea Barclays Bank, EU:C:2014:279, punctul 34).
(...)
In aceasta privinta, trebuie amintit ca, in lipsa unei armonizari a mecanismelor nationale de executare silita, modalitatile de punere in aplicare a cailor de atac impotriva deciziilor prin care se statueaza asupra legalitatii unei clauze contractuale admisibile in cadrul unei proceduri de executare ipotecara sunt reglementate de ordinea juridica interna a statelor membre in temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urma. Curtea a subliniat insa ca aceste modalitati trebuie sa indeplineasca dubla conditie de a nu fi mai putin favorabile decat cele aplicabile unor situatii similare supuse dreptului intern (principiul echivalentei) si de a nu face imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivitatii).
(…)
 Astfel, reiese printre altele din dispozitiile articolului 695 alineatele 1 si 4 din LEC ca sistemul procedural spaniol nu prevede posibilitatea consumatorului de a introduce un apel impotriva deciziei de respingere a opozitiei sale la executare nu numai atunci cand aceasta opozitie este intemeiata pe caracterul abuziv, in raport cu articolul 6 din Directiva 93/13, al unei clauze care figureaza intr-un contract incheiat intre un vanzator sau furnizor si consumator, ci si cand aceasta se intemeiaza pe incalcarea unei norme nationale de ordine publica, aspect a carui verificare revine insa instantei de trimitere (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 52).
(…)
In primul rand, trebuie aratat ca din dosarul prezentat Curtii reiese ca, potrivit normelor nationale de procedura spaniole, o procedura de executare ipotecara avand ca obiect un bun imobil care satisface o nevoie esentiala a unui consumator, si anume aceea de a avea o locuinta, poate fi initiata de un vanzator sau furnizor in temeiul unui act notarial avand forta executorie chiar fara ca acest act sa fi facut, din punctul de vedere al continutului sau, obiectul unui control jurisdictional destinat verificarii eventualului caracter abuziv al uneia sau a mai multe clauze ale acestui act. Un astfel de privilegiu acordat vanzatorului sau furnizorului face cu atat mai necesar ca, in calitatea sa de debitor urmarit, consumatorul sa poata beneficia de o protectie jurisdictionala eficace.
(…)
In plus, din dosarul prezentat Curtii reiese ca sistemul procedural spaniol in materie de executare ipotecara se caracterizeaza prin faptul ca, din momentul in care procedura este initiata, orice alta actiune in justitie pe care consumatorul ar putea sa o introduca, inclusiv in vederea contestarii validitatii titlului executoriu, a exigibilitatii, a caracterului cert, al stingerii sau al cuantumului datoriei, face obiectul unei proceduri si al unei decizii independente, fara ca vreuna dintre acestea sa poata avea ca efect suspendarea procedurii de executare in curs sau incetarea acesteia, cu exceptia ipotezei reziduale in care consumatorul mentionat a efectuat o inscriere preventiva a cererii de anulare a ipotecii inaintea efectuarii notei marginale privind eliberarea certificatului de sarcini (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctele 55-59).
Tinand seama de aceste caracteristici, in cazul respingerii opozitiei formulate de consumator impotriva executarii ipotecare a bunului sau imobil, sistemul procedural spaniol, luat in ansamblul sau si astfel cum este aplicabil in cauza principala, expune consumatorul mentionat sau chiar, cum este cazul in litigiul principal, familia acestuia riscului de a-si pierde locuinta in urma unei vanzari silite a acesteia, in conditiile in care instanta de executare va fi efectuat eventual si cel mult o examinare rapida a validitatii clauzelor contractuale pe care se intemeiaza cererea vanzatorului sau furnizorului. Protectia de care consumatorul, in calitatea sa de debitor urmarit, ar putea eventual sa beneficieze in urma unui control jurisdictional efectuat in cadrul unei proceduri de fond initiate in paralel cu procedura de executare nu este susceptibila sa inlature acest risc intrucat, presupunand ca acest control conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive, acest consumator nu va obtine o reparatie in natura a prejudiciului sau care sa il repuna in situatia anterioara executarii bunului imobil ipotecat, ci, in cel mai bun caz, o indemnizatie compensatorie. Or, acest simplu caracter de indemnizatie al eventualei reparatii acordate consumatorului nu ii confera acestuia decat o protectie incompleta si insuficienta. Aceasta nu constituie un mijloc nici adecvat, nici eficace, in sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, pentru a face sa inceteze utilizarea clauzei, considerata abuziva, a actului autentic care cuprinde constituirea unei ipoteci asupra bunului imobil pe care se intemeiaza executarea acestuia (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 60).
(…)
In consecinta, rezulta cu claritate ca derularea procedurii de opozitie la executare, prevazuta la articolul 695 din la LEC, in fata instantei nationale, plaseaza consumatorul, in calitatea sa de debitor urmarit, intr-o pozitie de inferioritate in raport cu vanzatorul sau furnizorul, in calitatea sa de creditor urmaritor, in ceea ce priveste protectia jurisdictionala a drepturilor de care se poate prevala in temeiul Directivei 93/13 impotriva utilizarii unor clauze abuzive.
In aceste conditii, trebuie sa se constate ca sistemul procedural in discutie in litigiul principal pune in pericol realizarea obiectivului urmarit de Directiva 93/13. Astfel, acest dezechilibru intre mijloacele procedurale puse la dispozitia consumatorului, pe de o parte, si a vanzatorului sau furnizorului, pe de alta parte, nu face decat sa accentueze dezechilibrul existent intre cocontractanti, deja evidentiat la punctul 22 din prezenta hotarare, si care de altfel se repercuteaza in cadrul unei actiuni individuale implicand un consumator si cocontractantul sau vanzator sau furnizor (a se vedea prin analogie Hotararea Asociación de Consumidores Independientes de Castilla y León, EU:C:2013:800, punctul 50).
In aceste conditii, trebuie sa se constate ca o procedura nationala de executare ipotecara precum cea in discutie in litigiul principal este de natura sa aduca atingere efectivitatii protectiei consumatorului urmarite de Directiva 93/13 coroborata cu articolul 47 din carta, intrucat acest regim procedural consolideaza inegalitatea armelor intre vanzatori sau furnizori, in calitate de creditori urmaritori, pe de o parte, si consumatori, in calitate de debitori urmariti, pe de alta parte, in exercitarea actiunilor in justitie intemeiate pe drepturile conferite acestora din urma de Directiva 93/13, cu atat mai mult cu cat modalitatile procedurale de punere in aplicare a acelorasi actiuni se dovedesc incomplete si insuficiente pentru a face sa inceteze aplicarea unei clauze abuzive care figureaza in actul autentic de constituire a ipotecii in temeiul caruia vanzatorul sau furnizorul declanseaza executarea bunului imobil adus ca garantie.
In lumina ansamblului acestor consideratii, este necesar sa se raspunda la intrebarile adresate ca articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 47 din carta trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de executare silita precum cel in discutie in litigiul principal, care prevede ca o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de instanta de fond, aceasta putand, in decizia sa finala, cel mult sa acorde o indemnizatie compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, in masura in care acesta din urma, in calitate de debitor urmarit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, in timp ce vanzatorul sau furnizorul, creditor urmaritor, poate exercita aceasta cale de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii sau prin care este declarata inaplicabila o clauza abuziva.
(…)
Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de executare silita precum cel in discutie in litigiul principal, care prevede ca o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de instanta de fond, aceasta putand, in decizia sa finala, cel mult sa acorde o indemnizatie compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, in masura in care acesta din urma, in calitate de debitor urmarit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, in timp ce vanzatorul sau furnizorul, creditor urmaritor, poate exercita aceasta cale de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii sau prin care este declarata inaplicabila o clauza abuziva". 

sursa : www.avocatnet.ro

Medierea in faza executarii silite

Executarea silita presupune dezavantaje atat pentru creditor, cat si pentru debitor, iar posibilitatea ca partile sa ajunga la un consens e dificil de prefigurat in aceasta faza. Cu toate acestea, identificarea unei solutii amiabile reciproc avantajoase nu este imposibila.

Astfel, chiar daca parafarea unei intelegeri intre parti cu interese contrarii presupune concesii reciproce, cei implicati au posibilitatea de a obtine o rezolvare satisfacatoare din ambele perspective si, de ce nu, chiar pastrarea unui partener de afaceri.
In acest scop, medierea reprezinta un mijloc eficient prin care se poate negocia si concretiza acordul partilor, cu riscuri minime pentru creditor si in conditii acceptabile pentru debitor. Chiar daca in Romania medierea nu si-a castigat deocamdata locul pe care il ocupa in sisteme de drept cu traditie in solutionarea alternativa a disputelor, utilizata corect si aplicata de adevarati profesionisti, ea poate contribui semnificativ la solutionarea disputelor in orice faza a acestora, inclusiv a executarii silite.

Executarea silita si dezavantajele ei

Executarea silita este modalitatea prin care creditorul unei obligatii (de exemplu, privind plata unei sume de bani) recunoscuta printr-un titlu executoriu (cum ar fi o hotarare judecatoreasca definitiva) urmareste indeplinirea acestei obligatii in situatia in care debitorul obligatiei refuza sa o execute de bunavoie. Executarea silita a oricarui titlu executoriu, cu unele exceptii care vizeaza venituri bugetare si fonduri europene, se realizeaza numai de catre executorul judecatoresc.

• Dezavantaje pentru creditor

Pentru creditor, executarea silita presupune o serie de dezavantaje, iar avansarea cheltuielilor de executare silita nu este cel mai mare dintre acestea. Exista o multitudine de factori care pot genera incertitudine asupra obtinerii rezultatului scontat – indeplinirea obligatiei din titlul executoriu - sau cel putin asupra momentului in care acest rezultat va fi obtinut.
Astfel, debitorul are posibilitati variate de a „bloca” procedura prin contestatii la executare, cereri de suspendare a executarii sau chiar absenta bunurilor si veniturilor urmaribile. Cu privire la ultima ipoteza este posibil, spre exemplu, ca persoana cu care creditorul a negociat afacerea ce a sfarsit prost sa fie foarte solvabila, insa calitatea de debitor „oficial” sa o aiba o firma detinuta de acest (fost) partener de afaceri, saraca in venituri si bunuri (intamplator sau nu).
In practica, nu de putine ori, realizarea prin executare silita a unei obligatii stabilite printr-un titlu executoriu poate dura si ani de zile si, nu de putine ori, poate ramane fara succes.

• Dezavantaje pentru debitor

Evident, derularea procedurii de executare silita nu este o situatie avantajoasa pentru un debitor activ. Ca efect al demersurilor de executare silita fondurile debitorului vor fi blocate, iar activitatea sa poate fi serios pusa in dificultate.
Astfel, creditorul dornic sa obtina indeplinirea obligatiei confirmate printr-un titlu executoriu va face uz de toate mijloacele de executare silita disponibile, cum ar fi poprirea conturilor bancare, poprirea veniturilor datorate debitorului de alti parteneri de afaceri sau vanzarea bunurilor debitorului la licitatie publica, caz in care acestea pot fi adjudecate mult sub pretul pietei.
Mai mult, daca obligatia ce face obiectul executarii silite depaseste 10.000 euro (cu aproximatie), debitorul risca chiar insolventa. Declararea insolventei, fie ea si nedefinitiva si, deci, reversibila, ii poate genera debitorului si un prejudiciu de imagine. Astfel, starea declarata de insolventa alerteaza partenerii de afaceri, bancile finantatoare si chiar clientii.
Cum de multe ori la originea unei dispute ajunsa in faza executarii silite poate sta un blocaj in negocieri sau un blocaj financiar temporar al debitorului, incheierea unui acord de stingere a disputei (a unei tranzactii, in termeni juridici) poate prezenta interes chiar si in aceasta faza.

Medierea, posibil mijloc eficient de incheiere a tranzactiei

Unul din mijloacele prin care se poate ajunge la un acord in faza executarii silite este medierea. Legea o defineste drept o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor.
Medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
Ca procedura alternativa (justitiei institutionalizate) de solutionare a disputelor, medierea este utilizata cu succes in multe tari, in special in sistemele de drept cu orientare anglo-saxona cum ar fi cel american sau cel englez.

• Medierea in Romania

Reglementarea medierii nu are caracter de noutate nici la nivel national, caci legea exista inca din 2006. Cu toate acestea, medierea a aparut in lumina reflectoarelor odata cu modificarile legislative din ultimii ani vizand modernizarea procedurii civile. Acestea au culminat cu adoptarea unui nou cod de procedura civila, in februarie 2013.
In acest context, statutul de vedeta al medierii s-a datorat in mare parte adoptarii unor dispozitii legale conform carora in anumite materii (de exemplu, in litigii de munca, in cazuri de malpraxis, in procese civile cu valoare relativ redusa), formalitatile de informare privind acest mijloc erau un pas obligatoriu inainte de a merge in instanta. Riscul saltului peste acest pas obligatoriu il constituia pierderea procesului fara ca cererea reclamantului sa fie analizata de instanta.
La inceputul acestei luni, Curtea Constitutionala a decis ca respectivele prevederi legale sunt neconstitutionale. Cum decizia are caracter general obligatoriu, indiferent de natura procesului lor, justitiabilii nu vor mai putea fi obligati sa parcurga formalitatile de informare privind medierea pentru a nu il pierde.

Avantajele medierii in faza executarii silite

Faptul ca medierea nu (mai) este obligatorie nu inseamna insa ca nu este in continuare posibila si ca utilizarea sa nu ar putea fi avantajoasa pentru partile implicate intr-o situatie conflictuala.
Astfel, pe langa avantajele incheierii unei tranzactii in general, pe care le vom trece in revista in sectiunea urmatoare, medierea beneficiaza de avantajul implicarii mediatorului. In mod ideal, acesta ar trebui sa fie un excelent negociator, capabil sa ghideze in mod constructiv discutiile dintre partile in conflict, sa identifice si sa valorifice aspectele esentiale si negociabile, un bun comunicator, pentru a facilita exprimarea constructiva, dar si un bun „contract drafter”, pentru a pune termenii acordului pe hartie in mod corect, clar si eficient.

• Avantajele creditorului

Cel mai evident avantaj pe care creditorul il poate obtine prin incheierea unei acord atent negociat si redactat este ca debitorul isi asuma voluntar executarea obligatiei, cu termene si surse concrete de acoperire. Astfel, sporeste probabilitatea de a obtine rezultatul scontat de creditor.
Chiar in ipoteza in care debitorul nu ar respecta acordul, incheierea acestuia reprezinta o recunoastere a obligatiei. In plus, acordul incheiat in forma autentica, este la randul sau, titlu executoriu si poate fi pus in executare silita.

• Avantaje ale debitorului

Dintre avantajele debitorului mentionam posibilitatea de a negocia o modalitate fezabila de indeplinire a obligatiei, care sa ii afecteze cat mai putin activitatea. In acest scop, debitorul ar putea apela inclusiv la surse externe, cum ar fi un imprumut, si poate fixa cu creditorul un calendar de executare.
De asemenea, un avantaj important il reprezinta evitarea insolventei.
La capitolul avantaje nu trebuie ignorat nici cel al diminuarii cheltuielilor de executare. E adevarat, creditorul le achita in avans, insa le va recupera intr-un final, cel putin teoretic, tot de la debitor.

• Doua situatii posibile cand medierea ar fi mai eficienta decat executarea silita clasica

O situatie ar putea fi cea in care obligatia consta, de exemplu, in plata unei sume de bani. Prin incheierea unui acord, creditorul poate obtine incasarea relativ rapida a acesteia, iar faptul ca partile stabilesc termene de plata clare va influenta pozitiv cash-flow-ul creditorului. Termenele de plata sunt, bineinteles, si in avantajul debitorului, prin comparatie cu exigibilitatea imediata si integrala a intregii sume, operabila in lipsa unui acord.
O alta situatie pe care o putem imagina ar putea fi cea a vanzarii silite a unui imobil al debitorului. In acest caz, creditorul urmaritor si debitorul pot conveni, de exemplu, ca acesta din urma sa vanda bunul la pretul pietei, iar suma datorata creditorului sa fie virata de tertul cumparator direct in contul creditorului. Se evita astfel contestatii la executare din partea altor participanti la licitatie, iar indeplinirea formalitatilor de publicitate asigura respectarea sa si de catre terti. Debitorul este si el in avantaj, caci are posibilitatea de a-si valorifica bunul la cel mai bun pret, prin comparatie cu o licitatie publica in care bunul poate fi adjudecat mult sub pretul pietei.

Aspecte practice ale medierii in faza executarii silite

In concret, partea implicata in procedura de executare silita interesata sa stinga conflictul prin mediere va avea initiativa negocierii unui acord. In acest scop se va adresa unui mediator, iar acesta va invita la discutii si cealalta parte implicata. In cazul in care se accepta negocierea unui acord prin mediere, intre mediator si partile in conflict se va incheia un contract de mediere. Bineinteles, partile vor putea fi asistate de avocat pe tot parcursul procedurii.
Mediatorul va organiza intalnirile dintre parti si, in cazul in care acestea au succesul scontat, va consemna rezultatele negocierilor intr-un acord de mediere. Prin acest act, partile pot conveni modalitati concrete de executare a obligatiei, termene de esalonare a executarii, pot decide cu privire la suportarea cheltuielilor de executare si de mediere si pot reglementa orice alt aspect pe care il considera relevant, evident, in limitele legii.
Nu in ultimul rand, specific fazei executarii silite este faptul ca negocierea, incheierea si executarea acordului de mediere se vor desfasura sub supravegherea executorului judecatoresc si, dupa implementarea cu succes a acestuia, executorul judecatoresc va emite incheierea de incetare a executarii silite care marcheaza sfarsitul procedurii.

sursa : www.wall-street.ro

HUSZAR EUGEN - BIROU DE MEDIATOR
Bd. Iuliu Maniu nr. 562, sector 6
Bucuresti
tel 0726. 78. 88 .98 
fax : 0246. 273. 248

MEDIEREA IN CAZUL RATELOR RESTANTE LA BANCA

Din cauza diferitelor conjuncturi economice, tot mai multi romani sunt indexati de catre diferite institutii financiare ca figurand cu rate restante in urma contractarii unor imprumuturi finaciare. Delasarea datornicilor nu poate prevesti lucruri bune pentru ca dupa mai mult sau mai putin timp, bancile se vor indrepta cu pasi repezi si siguri catre debitori, incercand prin orice mijloace legale recuperarea datoriilor. Acest proces genereaza, la randul lui, acumularea altor sume de bani suplimentare dar necesare, acestea fiind puse pe seama datornicului.
Mediatorul, prin mediere si negociere, poate obtine pentru client si banca, reesalonarea ratelor

In cazul in care clientul doreste reesalonarea ratelor, pentru o anumita perioada se poate adresa mediatorului. Acesta, va adresa o invitatie bancii sau institutiei finaciare non-bancare, urmand a stbili o intanire in care sa abordeze detaliat, alaturi de client, problemele ivite. Din experienta acumulata am observat flexibilitatea bancii in abordarea si solutionarea acestor probleme, stiut fiind faptul ca, din ratiuni finaciar-economice, nu doresc neaparat sa se foloseasca de instrumentele legale pe care le au la dispozitie ci, mai degraba, prefera sa tina clientul aproape astfel incat imprumutul pe care l-au acordat, sa fie acoperit in totalitate, alaturi de comisioanele si dobanda aferenta.
Tot din experienta putem afirma ca trimiterea invitatiilor la mediere prin intermediul postei sau a curierului rapid, nu constitue un atu in rezolvarea litigiului cat il reprezinta prezenta fizica a mediatorului, alaturi de client, in biroul ofiterului de credit al bancii ori a persoanei imputernicita sa decida in cazul intarzierilor sau reesalonarilor ratelor bancare.
Trebuie cunoscut faptul ca in cadrul acelorasi negocieri cu banca, se poate obtine o intrerupere temporara a achitarii ratelor lunare sau reesalonarea intregului credit contractat. Deasemenea, mediatorul, fiind expert in negociere si comunicare, poate identifica cai si modalitati uneori neconventionale, care sa ajute clientul sau sa depaseasca o perioada nu tocmai propice din punct de vedere finaciar.
Prezenta mediatorului la masa negocierii cu banca, confera oarecum o liniste si siguranta clientului, si asta nu pentru ca ar avea mediatorul de partea lui (mediatorul este prin excelenta neutru si impartial) dar ar simti o desfasurare de forte cel putin egala si, evident, care sa lucreze in beneficiul lui.
Bancile au facut primul pas catre medierea clientilor lor
Observand beneficiile Institutiei Medierii in relatia cu clientii care intampina dificultati temporare de plata, bancile au decis sa angajeze mediatori specializati pe profilul bancar sau sa incheie contracte de colaborare cu mediatorii autorizati. Mai mult, in etapele de pregatire si specializare a propriilor angajati, bancile au solicitat mediatorilor cu experienta sustinerea unor expozeuri detaliate, capabile sa faca cunoscuta in randul angajatilor aceasta modalitate facila dar totodata atat de utila in rezolvarea conflictelor care se nasc in momentul intarzierii sau stoparii, din diferite motive, a ratelor lunare.
Incetul cu incetul apare pe piata mediatorilor o specializare aparte si anume cea a mediatorilor bancari, capabili sa medieze, respectiv sa solutioneze intr-un timp relativ scurt si cu rezultate notabile, iminenta conflictului care se prefigureaza in momentul in care clientul nu-si indeplineste obligatiile asumate prin contract.
Cu siguranta, realismul este nota definitorie cu care trebuie abordata sedinta de mediere si negociere cu banca. Nu trebuie sa cerem mediatorului sa faca minuni si nici reprezentantului bancii sa renunte la obiectul profesiei lui, pentru ca, in final, tot banii sunt cei care, in acest caz vor duce la stingerea pe deplin a conflictului. Dar, uneori, poate fi de o importanta majora cand trebuiesc platiti sau cat de multi pot fi disponibilizati pentru achitarea ratelor.
Paza buna, trece primejdia rea – executarea silita

Solutia medierii conflictului dintre datornic si banca se poate dovedi a fi deosebit de utila cu atat mai mult cu cat este de notorietate faptul ca bancile cer, odata cu incheierea contractului, alaturi de disponibilitatile lichide, respectiv veniturile salariale, si constituirea unei ipoteci imobiliare, care de obicei consta in propria locuinta. Neachitarea la timp a ratelor, conduce in mod inevitabil la poprirea salariului si, ulterior, daca banca considera necesar, la urmarirea si executarea silita a bunului ipotecat. In acest nefericit caz, pe langa cheltuielile aferente acestor proceduri, care se pun tot in sarcina rau platnicului, apare si inconvenientul major al vanzarii (valorificarii) bunului imobil, la licitatie, in cadrul executarii silite. Pretul de pornire al licitatiei va fi cel care a fost evaluat de banca in momentul incheierii contractului de credit, undeva intre 50-75 % (la suta) din valoarea reala. Conform legii, executorul poate vinde bunul neadjudecat la prima licitatie cu un pret de pornire mai mic cu 50% (la suta) rezultand astfel o valorificare a bunului imobil cifrata undeva in jurul procentajului de 25-50% (la suta) din valoarea de piata. Nimanui nu-i convinde o astfel de situatie, de aceea, relatia cu banca si indeplinirea obligatiilor contractuale trebuiesc tratate la modul cel mai serios si cu responsabilitate adecvata.

SURSA
http://mediatorbaiamare.wordpress.com/2012/12/11/qwerty99/

HUSZAR EUGEN - BIROU DE MEDIATOR
Bd. Iuliu Maniu nr. 562 (zona Praktiker Militari ) , sector 6, Bucuresti
tel : 0726.78.88.98

Contract de credit bancar. Cesiunea creantei. Clauza abuziva. Conditii si efecte

Una dintre conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv al unei clauze este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, nu poate fi considerata abuziva clauza inscrisa in contractul de credit bancar prin care banca isi rezerva dreptul de a cesiona unui tert drepturile si obligatiile sale din contract, intrucat prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului. - sursa articol : www euroavocatura.ro Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, la data de 11 iunie 2010, sub nr. xx16/40/2010, reclamanta R.G. a chemat in judecata paratele SC B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va da, sa dispuna: anularea contractului de cesiune nr. J 254/2009, incheiat de B.C.R. cu SC B.F.P. SRL Bucuresti si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute de drept si a contractului de cesiune nr. 49/05.08.2009 catre SC S.C. SRL Bucuresti; repunerea in situatia anterioara si renegocierea contractului de credit nr. 897/03.10.2007, pe care 1-a incheiat cu B.C.R. Botosani, in faza initiala; cu cheltuieli de judecata . La data de 3 septembrie 2010, parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus intampinare la dosar, prin care a invocat exceptia prematuritatii introducerii actiunii, in raport de neindeplinirea procedurii prealabile de conciliere directa, prevazuta de art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC B.C.R. SA Bucuresti, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. La data de 16 septembrie 2010, parata SC B.F.P. SRL Bucuresti a depus intampinare la dosar, prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata, exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Botosani, exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a SC B.C.R. SA Bucuresti, Sucursala Judeteana Botosani si a SC B.C.R. SA Bucuresti, Agentia Stefan Luchian, si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta. La data de 12 octombrie 2010, reclamanta R.G. a depus precizari la intampinari si completare la actiunea introductiva de instanta, in sensul de a se constata ca prevederea contractuala inscrisa la art. 10 din conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit bancar nr. 897/3 octombrie 2007, constituie clauza abuziva, astfel cum este definita prin Legea nr. 193/2000, solicitand a se dispune anularea art. 10 din conditiile generale de creditare - cesiunea de creanta, si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute a contractelor de cesiune ulterioare. Prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 28 octombrie 2010, Tribunalul Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, cu privire la exceptiile invocate de parata SC B.F.P. SRL Bucuresti, prin intampinare, a respins exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, pentru ca aceasta este parte in contractul de credit, incat legitimitatea procesuala este fara dubii, si a respins exceptia necompetentei teritoriale a tribunalului, in baza art. 10 alin. (1) - (4) C. proc. civ., cata vreme contractul de credit a fost incheiat in Botosani, unde se efectueaza si platile de rambursare a creditului. Referitor la exceptiile invocate de B.C.R. SA Bucuresti, respectiv, lipsa calitatii procesuale pasive a bancii, instanta a respins-o, pentru ca banca este parte in contractul de credit; exceptia prematuritatii - instanta a respins-o, avand in vedere ca nu se impune concilierea prealabila pentru ambele petite invocate in cauza, nefiind vorba de plata unor sume de bani; instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale de folosinta a Agentiei Stefan Luchian Botosani si a Sucursalei Botosani ale B.C.R., ca lipsita de interes, pentru ca aceste entitati nu apar pe concept. La termenul de judecata din data de 25 noiembrie 2010, parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus intampinare la cererea completatoare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si exceptia nulitatii cererii completatoare a cererii de chemare in judecata, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost completata, ca neintemeiata. Prin sentinta nr. 215 pronuntata la data de 27 ianuarie 2011, Tribunalul Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a respins actiunea in anulare formulata de reclamanta R.G. in contradictoriu cu paratele SC B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, ca nefondata. In motivarea acestei hotarari, instanta a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte: In ce priveste petitul principal al actiunii, Tribunalul a avut in vedere, in primul rand, contextul de fapt al invocarii caracterului abuziv al clauzei enuntate, respectiv, situatia de trecere la scadenta anticipata de catre creditorul bancar B.C.R. SA a intregului credit restant, plus dobanzi aferente. In continuare, pasind la a analiza daca este data ipoteza art. 79 din Legea nr. 296/2004, respectiv, a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, tribunalul a apreciat ca, in speta, nu exista vreun dezechilibru in privinta drepturilor/obligatiilor reclamantei, care sa se fi produs pe calea cesiunii datoriei sale intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti. Fie si daca se apreciaza numai prin prisma conditiilor de restituire a intregii sume de catre reclamanta, se poate observa ca noii sai creditori, pe rand, au oferit conditii mai bune decat sanctiunea executarii integrale, oferind debitoarei o esalonare a datoriei acesteia. Iar aceste conditii de restituire nu trebuie privite prin prisma celor convenite prin contractul nr. 897/2007, care s-ar fi aplicat in contextul indeplinirii obligatiei de plata a ratelor si care nu mai erau actuale la data cesiunii, tocmai din cauza neplatii ratelor, din culpa exclusiva a reclamantei. Cata vreme nu se poate socoti un contract bancar ca un contract intuitu personae, oricata fidelizare ar fi reusit banca in raport de clientul sau, orice contract bancar poate evolua prin intermediul cesiunii de creanta, iar includerea in conditiile generale de creditare a unei asemenea posibilitati nu are nici o legatura cu ceea ce s-a definit ca fiind ``clauza abuziva". In continuare, cu referire la petitul al doilea al actiunii, tribunalul a retinut ca acesta apare ca nefondat; cata vreme nu s-a dovedit ca clauza care a permis cesiunea atacata ar fi de natura abuziva, consecinta nulitatii absolute extrasa de reclamanta dintr-o asemenea ipoteza nu se poate manifesta. Deci, nu exista nulitatea absoluta invocata pentru primul dintre actele de cesiune atacate, iar atare pretinsa nulitate absoluta nu poate atinge nici contractul de cesiune subsecvent. Impotriva acestei sentinte a formulat apel, in termen, reclamanta R.G., la data de 18 martie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, in termen, la aceeasi data . Prin decizia nr. 49 pronuntata la data de 03 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a respins apelul declarat de reclamanta R.G. impotriva sentintei nr. 215/27.01.2011, pronuntata de Tribunalul Botosani, Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. xx16/40/2010, in contradictoriu cu intimatele-parate B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, ca nefondat. Pentru a se pronunta astfel, instanta de control judiciar a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte: Reclamanta-apelanta a invocat premisa eronata, de altfel, a necesitatii acordului sau pentru valabilitatea contractelor de cesiune de creanta; or notificarea debitorului cedat este necesara doar pentru opozabilitatea cesiunii fata de debitor, iar nu pentru valabilitatea cesiunii. Instanta a retinut ca dreptul cesionarului ia nastere din momentul incheierii contractului de cesiune, dar devine opozabil debitorului cedat doar dupa data notificarii cesiunii catre debitor sau dupa acceptarea ei de catre acesta, conform art. 1393 C. civ., ambele conditii (desi alternative) fiind indeplinite in cauza, prin notificarea reclamantei-apelante si prin semnarea contractului de credit ce include clauza stipulata prin art. 10. Instanta a apreciat ca art. 10 din contract nu poate fi considerat o clauza abuziva, nefiind indeplinite conditiile legale pentru constatarea caracterului abuziv. Una din conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Or, prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului. De remarcat este insa faptul ca si in lipsa unei astfel de clauze contractuale exprese, cum este cea prevazuta prin art. 10, cesiunea de creanta tot ar fi fost posibila, intrucat orice creanta poate fi obiect al unei cesiuni, conform art. 391 si urm. C. civ., exceptie facand salariul si pensia de intretinere. Ca urmare, nu se poate retine incalcarea unor dispozitii interne, respectiv, art. 79 din Legea nr. 296/2004, precum si art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, si nici a dispozitiilor din dreptul comunitar, respectiv, Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului Europei, modificata prin Directiva nr. 98/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului. Prevederile art. 2 alin. (3) din Directiva nr. 87/102/CEE, astfel cum a fost modificata, stabilesc ca dispozitiile art. a lit. a) si ale art. 4- 12 nu se aplica in cazul contractelor de credit sau contractelor prin care se promite acordarea unui credit, garantate prin ipoteca asupra unui bun imobil. Or, in speta, creditul acordat reclamantei a fost garantat cu ipoteca asupra a doua imobile, asa incat raporturile juridice dintre parti ce au generat litigiul de fata nu cad sub incidenta Directivei sus-mentionate. Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen, reclamanta R.G., solicitand admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, in subsidiar, admiterea recursului si modificarea deciziei pronuntate, in sensul admiterii actiunii sale, asa cum a fost formulata. In recursul sau, intemeiat in drept pe prevederile pct. 7 si 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamanta R.G. a invocat, in esenta, urmatoarele motive: 1. Nejudecarea cererii sale de anulare a contractelor de cesiune . In speta, judecatorii apelului au facut o motivare sumara a hotararii din cuprinsul careia nu rezulta ce au avut in vedere atunci cand au pronuntat solutia de respingere a apelului, daca au analizat si cauzele de anulare a contractelor de cesiune, aspect ce reiese in principal din motivarea facuta. Mai mult, fara a analiza clauzele acestor contracte, cu toate ca prin contractele de cesiune intregul sold a fost declarat scadent anticipat, fara nici o esalonare la plata, fapt ce o prejudiciaza totalmente, judecatorii din apel au hotarat ca ``in speta, nu exista vreun dezechilibru in privinta drepturilor/obligatiilor reclamantei care sa se fi produs pe calea cesiunii datoriei sale intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti". Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, impune instantei de judecata obligatia de a proceda la examinarea argumentelor, mijloacelor si elementelor de proba indicate de parti, in cadrul procesului, aprecierea pertinentei acestora si pronuntarea unei solutii motivate in fapt si in drept . Intrucat, in cauza, deficientele demonstratiei juridice echivaleaza cu necercetarea motivelor de apel si, in consecinta, cu nemotivarea hotararii, in temeiul art. 312 si art. 315 C. proc. civ., a solicitat recurenta-reclamanta sa se desfiinteze decizia atacata si sa se trimita cauza pentru rejudecare aceleiasi instante. 2. In subsidiar, a solicitat, in temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea deciziei curtii de apel, admiterea apelului si, in consecinta, constatarea caracterului abuziv al art. 10 din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit bancar 897/03.10.2007 pe care l-a incheiat cu B.C.R. SA. Totodata, sa se dispuna anularea contractelor de cesiune incheiate in baza respectivelor clauze intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti si apoi intre SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti. A considerat recurenta ca sunt indeplinite cerintele art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum si cele ale art. 78 din Legea nr. 296/2004, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei incluse in art. 10 din Conditiile Generale de Creditare, intrucat, prin transformarea debitului de plata catre B.C.R. SA, pe care urma sa-l achite in rate, intr-un sold scadent anticipat, fara nicio esalonare la plata, se creeaza un dezechilibru semnificativ in dauna drepturilor si obligatiilor sale. S-a mai sustinut ca aceasta prevedere contractuala nu a fost negociata in mod direct cu reclamanta, avand in vedere ca aceste contracte sunt preformulate, standard. Desi legea nu interzice de plano incheierea de contracte preformulate, totusi, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei - credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In concluzie, clauza stabilita in art. 10 creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, astfel incat este abuziva, din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. La data de 12 ianuarie 2012, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus intampinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizand recursul formulat, prin prisma motivelor invocate si a temeiului de drept indicat, Inalta Curte a constatat ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare: Criticile formulate de recurenta in sustinerea primului motiv de recurs invocat, ce poate fi incadrat in drept in prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., vizeaza faptul ca, in opinia sa, "judecatorii apelului au facut o motivare sumara a hotararii, din cuprinsul careia nu rezulta ce au avut in vedere atunci cand au pronuntat solutia si daca au analizat si cauzele de anulare a contractelor de cesiune". Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat. Astfel, conform art. 295 C. proc. civ., instanta de apel trebuie sa verifice, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta. Intr-adevar, in conformitate cu dispozitiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotararile judecatoresti se dau in numele legii si ele trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor. Obligatia instantei de a mentiona in mod expres si explicit in considerentele hotararii date care sunt argumentele in masura sa ii sustina solutia pronuntata apare ca esentiala, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natura sa inlature orice arbitrariu, sa convinga partile in litigiu de temeinicia si legalitatea unei decizii, in sfarsit, sa faca posibila exercitarea controlului judecatoresc. Insa, este indiscutabil, nu se cere instantelor ca, procedand la motivarea solutiei, sa raspunda detaliat fiecarui argument invocat de parti, in considerarea uneia si aceleiasi cereri, a unuia si aceluiasi motiv de apel. Or, in cauza, Inalta Curte observa ca instanta de apel a examinat motivele de apel formulate de reclamanta, apararile si sustinerile partilor in litigiu, cu referire speciala la cauzele de anulare a celor doua contracte de cesiune de creanta, in raport cu invocarea caracterului abuziv al clauzei stipulate prin art. 10 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit nr. 897 din 3 octombrie 2007. Astfel, instanta de apel a aratat, in cuprinsul hotararii sale, care sunt motivele pe care se sprijina solutia data cererii de apel, cele pentru care a retinut ca art. 10 din contract nu poate fi considerat o clauza abuziva si a apreciat, ca neintemeiate, sustinerile privind anularea contractelor de cesiune, raspunzand motivelor de apel care vizau fondul dreptului litigios, cel putin, pentru a le aprecia pertinenta, si inlaturandu-le in totalitate, ca fiind neintemeiate. Din cuprinsul deciziei recurate este de observat ca instanta de apel, in argumentarea solutiei date, a aratat faptul ca "art. 10 din contract nu poate fi considerat o clauza abuziva, nefiind indeplinite conditiile legale pentru constatarea caracterului abuziv, iar una din conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor". Or, prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului, iar cat priveste cauzele de anulare a contractelor de cesiune, instanta de apel, amplu argumentat si detaliat, a raspuns inclusiv acestui capat de cerere, retinand: "Reclamanta-apelanta a invocat premisa, eronata, de altfel, a necesitatii acordului sau pentru valabilitatea contractelor de cesiune de creanta; or notificarea debitorului cedat este necesara doar pentru opozabilitatea cesiunii fata de debitor, iar nu pentru valabilitatea cesiunii". In motivarea solutiei de neprimire a acestei sustineri s-a aratat ca "dreptul cesionarului ia nastere din momentul incheierii contractului de cesiune, dar devine opozabil debitorului cedat doar dupa data notificarii cesiunii catre debitor sau dupa acceptarea ei de catre acesta, conform art. 1393 C. civ., ambele conditii (desi alternative) fiind indeplinite in cauza prin notificarea reclamantei-apelante si prin semnarea contractului de credit ce include clauza stipulata prin art. 10". Mai mult, Curtea de Apel a identificat si a facut aplicarea la situatia de fapt, stabilita cu certitudine in cauza, a textelor normative incidente, coroborandu-le cu probele castigate cauzei, aplicatie obligatorie, ce confera suport legal solutiei pronuntate. Asa fiind, decizia atacata cu recurs este temeinic si pe deplin motivata, cuprinde motivele de fapt si de drept retinute de instanta de apel la adoptarea solutiei, motive care sunt concordante cu actele existente in dosar si cu celelalte probe administrate, iar verificarea temeiniciei si legalitatii solutiei primei instante, prin prisma criticilor formulate de apelanta-reclamanta, s-a facut cu respectarea cerintelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind evidenta justetea solutiei adoptate, prin motivele aratate. Este util a sublinia ca o astfel de decizie respecta exigentele art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana, in jurisprudenta sa, aratand ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Conventie include, printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotararea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica, in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica, mai ales in sarcina "instantei", obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (Hotararea Albina contra Romania din 28 iulie 200$). Or, in speta, asa cum s-a aratat mai sus, hotararea instantei de apel a fost suficient motivata, sub toate aspectele cu a caror analiza a fost legal investita, instanta de apel examinand in mod real elementele esentiale care i-au fost supuse, si, astfel, cererea reclamantei, solutionata prin hotarare, a fost examinata in mod echitabil, fiindu-i, astfel, pe deplin respectat dreptul sau la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Inalta Curte gaseste nefondat si cel de-al doilea motiv de recurs formulat, intemeiat in drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanta de apel apreciind, in mod corect si judicios, legalitatea clauzei reglementate la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare - Anexa la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 897 din 3 octombrie 2007. In acest sens, se constata ca instanta de apel a retinut o situatie de fapt corecta in cauza, pe baza probelor administrate, si a facut o interpretare si aplicare legala a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si (2) si art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 1202 C. proc. civ., art. 966 C. civ. si art. 2, art. 9 si art. 24 din Legea nr. 136/1995. Astfel, prin actiunea introductiva de instanta, intemeiata in drept pe prevederile art. 1373 C. civ., reclamanta R.G. a solicitat anularea contractului de cesiune nr. J 254/2009, incheiat de B.C.R. cu SC B.F.P. SRL Bucuresti si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute de drept si a contractului de cesiune nr. 49/05.08.2009 catre SC S.C. SRL Bucuresti; repunerea in situatia anterioara si renegocierea contractului de credit nr. 897/03.10.2007, pe care 1-a incheiat cu B.C.R. Botosani, in faza initiala. La data de 12 octombrie 2010, reclamanta R.G. a depus la dosar precizare de actiune, aratand ca intelege sa completeze actiunea si cu cererea de a se constata ca prevederea contractuala din art. 10 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit bancar nr. 897/3.10.2007, constituie clauza abuziva, astfel cum este definita prin Legea nr. 193/2000, solicitand a se dispune anularea art. 10 din conditiile generale de creditare - cesiunea de creanta si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute a contractelor de cesiune ulterioare precizate. Or, clauza inscrisa la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare - Anexa la Contractul de credit bancar nr. 897 din 03.10.2007, potrivit cu care "Banca poate cesiona unui tert drepturile si obligatiile sale din prezentul contract", nu poate fi considerata, ab initio, ca fiind abuziva, intrucat aceasta clauza nu are ca obiect continutul drepturilor si obligatiilor partilor, ci este exterioara lor, si anume, priveste posibilitatea asumata de catre Banca de a-si substitui unui tert drepturile si obligatiile sale, deci, nu poate fi vorba de incidenta art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, drepturile si obligatiile partilor fiind reglementate la art. 7 din Conditiile Generale de Creditare - "Obligatii si Drepturi". Pe de alta parte, sanctiunea prevazuta de Legea nr. 193/2000 nu este nulitatea clauzei, ci posibilitatea de a cere despagubiri sau rezilierea clauzei. Prin urmare, constatarea ca abuziva a clauzei nu ar conduce la nulitatea contractelor de cesiune succesiva, al caror regim este reglementat de art. 1393 C. civ., ale carui dispozitii au fost respectate in cauza si nu ar fi avut aptitudinea de a atrage nulitatea contractelor de cesiune ulterioare, intrucat regimul lor juridic este reglementat de art. 1393 C. civ. Totodata, este de observat ca, in speta, este vorba despre un drept de consum, fiind supus analizei un contract de credit, iar legea aplicabila este Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, care, la art. 20, stipuleaza ca: "Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile ... Legii nr. 193/2000". In acceptiunea art. 4 al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, clauza abuziva este considerata acea clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul si "prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor". In definitia legala sunt precizate elementele constitutive ale clauzei abuzive, si anume: caracterul nenegociat sau insuficient negociat al acestor clauze, incalcarea exigentelor bunei-credinte, dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv [art. 4 alin. (2)]. In ceea ce priveste exigenta bunei-credinte este de precizat ca buna-credinta contractuala este prezumata de lege - art. 970 C. civ., avand o aplicare generala. Legea nr. 193/2000 introduce notiunea de echilibru contractual. Echilibrul contractual presupune o anume potrivire intre drepturile si obligatiile partilor, o justa repartizare a acestora pe intreaga durata a acestuia. Prin opozitie, dezechilibrul contractual inseamna nepotrivire, discrepanta intre elementele continutului contractului, adica, alterarea globala a armoniei sale, inclinarea unuia sau altuia dintre talgerele balantei justului contractual, fie ca aceasta afecteaza insasi nasterea contractului, fie ca priveste executarea lui. Dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor se obiectiveaza in functie de specificul fiecarei clauze abuzive; de obicei, dezechilibrul contractual rezulta ex re din chiar stipularea unei astfel de clauze . Asa cum se precizeaza in lege, dezechilibrul trebuie sa fie semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva (de exemplu, profitul obtinut de comerciant prin adaosul comercial in cazul unui bun vandut este ceva firesc, dat fiind faptul ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis meractorum est lucrum). Caracterul semnificativ al dezechilibrului se poate aprecia in functie de natura prestatiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi si obligatii in contextul interpretarii sistematice a contractului. In afara de o definitie legala a clauzei abuzive legea ne ofera si elemente de identificare in concreto a acestor clauze, precum si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca aceste dispozitii contractuale pentru a fi considerate abuzive. Astfel, clauzele care au fost negociate direct cu consumatorul nu pot fi considerate abuzive; este solutia ce se desprinde din interpretarea per a contrario a art. 4 alin. (1) din lege . Sarcina probei negocierii directe cu consumatorul revine comerciantului [art. 4 alin. (3)], iar clauzele contractuale vor fi interpretate, in vederea stabilirii caracterului lor abuziv, si separat, de sine statator, dar mai ales utilizand metoda interpretarii sistematice "a ceea ce rezulta din actul intreg", prin raportare la reglementarea de ansamblu a contractului. In cauza, recurenta-reclamanta R.G. sustine ca sunt indeplinite cerintele art. 4 din Lega nr. 193/2000 si ale art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei inscrise in art. 10 din Conditiile Generale de Creditare, intrucat, pe de o parte, prin transformarea debitului de plata catre B.C.R. intr-un sold scadent anticipat se creeaza un dezechilibru semnificativ, iar, pe de alta parte, aceasta prevedere contractuala nu ar fi fost negociata in mod direct cu recurenta. Inalta Curte retine, insa, ca, clauza invocata de catre recurenta-reclamanta nu poate fi considerata abuziva, intrucat, din punct de vedere obiectiv, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, in intelesul legii, asa cum s-a aratat mai sus (dimpotriva, acest dezechilibru s-ar crea, insa, in detrimentul comerciantului - in speta, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti, prin anularea clauzei), iar, din punct de vedere subiectiv, comerciantul nu a procedat cu rea-credinta, dimpotriva, consumatorul - recurenta-reclamanta - isi invoca propria culpa, prin neindeplinirea uneia dintre obligatiile sale, aceea de plata a ratelor la scadenta. Mai mult, clauza stipulata la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare trebuie interpretata coroborat cu prevederile art. 8, potrivit cu care "Nerespectarea de catre imprumutat a oricareia dintre obligatiile sale asumate prin prezentul contract si/sau contractele accesorii acestuia constituie caz de culpa". Or, in cazul de fata, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti a notificat recurenta cu privire la debitul sau neachitat, pentru prima data la 29 iunie 2008, data la care, pana la cesionarea efectiva a creantei, 16 iunie 2009, avea pe deplin posibilitatea de a-si achita debitul restant. Faptul ca debitorul obligatiei, in speta, recurenta-reclamanta, a fost in incapacitate de plata, prin ea insasi nu justifica declararea ca fiind abuziva a unei clauze contractuale, prin cesionarea creantei schimbandu-se doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile creditorului, cu atat mai mult cu cat, prin corespondenta dintre parti, intimata-parata a notificat recurentei, in repetate randuri, ca inregistreaza debite si urmeaza a fi demarata procedura de executare silita impotriva acesteia. In aprecierea caracterului abuziv al unei clauze se au in vedere momentul incheierii contractului, circumstantele si exprimarea clara si inteligibila a clauzelor acestuia, toate, in conditiile unei obligatii rezonabile a consumatorului, si nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al cesiunii, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind dispozitiile Legii nr. 193/2000 [art. 4 alin. (6)] care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE. Cat priveste sustinerea recurentei-reclamante, in sensul ca aceasta prevedere contractuala stipulata la art. 10 nu a fost negociata in mod direct, aceste contracte fiind preformulate, standard, este de observat ca, la art. 21 din Contractul de credit bancar, cu titlu de "clauze speciale", s-a stipulat: "Prin semnarea prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le insusesc in intregime", astfel incat, fata de continutul acestei clauze, Inalta Curte apreciaza critica recurentei drept nefondata, cu atat mai mult urmare incheierii contractului, care presupune o reala negociere a acestuia si care exclude abuzul de drept al partii determinante in pretinsul raport de adeziune creat. De altfel, instanta va observa ca, la data incheierii contractului, recurenta-reclamanta a avut un consimtamant informat, data fiind competenta notorie a acesteia, care avea o pregatire economica superioara, detinand functie de director economic, si care nu a solicitat informatii suplimentare cu privire la intelesul clauzelor din contract, pregatirea sa profesionala fiind suficienta pentru o reprezentare reala si corecta a drepturilor si obligatiilor sale decurgand din contractul incheiat. Astfel fiind, nu se poate constata vreo incalcare de catre instanta de apel a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, in aprecierea asupra clauzei inscrise la art. 10 din Conditiile generale, respectiv, aceasta clauza nu poate fi considerata abuziva, asa incat si motivul de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. Fata de cele de mai sus, constatandu-se ca hotararea instantei de apel cuprinde motivele pe care se sprijina si ca aceasta nu a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, nefiind, astfel, incidente cazurile de modificare invocate, Inalta Curte constata ca recursul formulat de recurenta-reclamanta R.G. este nefondat. Pentru cele ce preced, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., a respins recursul declarat de recurenta-reclamanta ca nefondat. Pronuntata de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a II-a civila, Decizia nr. 12 din 17 ianuarie 2012