Noutăţi aduse de Codul Penal privind infracţiunile ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private şi posibilitatea rezolvării lor prin mediere (I)

ShInfracţiunile ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private pot fi găsite în noul Cod Penal (NCP) în Partea Specială, Titlul I, Cap. IX, art. 224-227, acestea fiind următoarele: violarea de domiciliu (art. 224), violarea sediului profesional (art. 225), violarea vieţii private (art. 226) şi divulgarea secretului profesional (art. 227).

Pe lângă incriminarea tradiţională a infracţiunii de violare de domiciliu (asupra căreia nu vom insista în prezentul articol, întrucât aceasta îşi păstrează aproape în totalitate conţinutul constitutiv din vechiul Cod Penal), au fost consacrate câteva infracţiuni noi (violarea de domiciliu şi violarea vieţii private), menite să acopere un vid de reglementare şi să ofere un răspuns la noile forme de lezare sau periclitare a valorilor sociale care formează obiectul Capitolului IX din NCP. De asemenea, infracţiunea de divulgare a secretului profesional a fost reformulată de către legiuitor.

Aşadar, în acest articol (format din două părţi) ne-am propus să prezentăm noutăţile în materia infracţiunilor ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private. Mai concret, să prezentăm câteva aspecte legate de violarea sediului profesional, violarea vieţii private şi divulgarea secretului profesional. De asemenea, vom prezenta şi modul în care infracţiunile ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private (în unele cazuri) pot fi soluţionate pe calea medierii.

I) Infracţiunea de violare a sediului profesional

Aşa cum s-a arătat şi în expunerea de motive a NCP, violarea sediului profesional a fost incriminată ca faptă distinctă având în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi sediul persoanei juridice sau sediul profesional al persoanei fizice beneficiază de protecţia conferită de art. 8 din Convenţie.

De altfel, reţinem faptul că incriminarea respectivă se regăseşte în majoritatea legislaţiilor (art. 191 C. pen. portughez, art. 203 C. pen spaniol, § 123 C. pen. german, § 109 C. pen. austriac, § 6 cap. 4 C. pen. suedez, § 355 C. pen. norvegian), iar acolo unde nu se regăseşte explicit s-a ajuns la sancţionarea acestei fapte prin interpretarea extensivă a textului referitor la violarea de domiciliu.

Potrivit art. 225 alin. 1 din NCP, constituie infracţiunea de violare a sediului profesional pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite. Infracţiunea se pedepseşte  cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la şase luni la trei ani sau amenda (art. 225 alin. 2 din NCP).

Reţinem că, în cazul infracţiunii de violare a sediului profesional, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pentru existenţa infracţiunii nu ne interesează dacă sediul respectiv este unul principal sau este o sucursală, agenţie sau punct de lucru.

De asemenea, apreciem că nu are importanţă dacă sediul respectiv este proprietatea subiectului pasiv al infractiunii, este suficient doar ca acesta să îşi desfăşoare activitatea în  sediul respectiv, acesta putând fi orice imobil.

II) Infracţiunea de violare a vieţii private

O altă incriminare nouă în NCP este violarea secretului vieţii private (art. 225), reglementare ce a fost necesară pentru a întregi cadrul protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale şi nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Reţinem că reglementarea  prevăzută la art. 226 din NCP îşi găseşte corespondent în majoritatea codurilor penale europene actuale (art. 226-1 C. pen. francez, art. 197 C. pen. spaniol, art. 192 C. pen. portughez, art. 615bis C. pen. italian, art. 179bis-179quinuies C. pen. elveţian, cap. 24 secţ. 5-8 C. pen. finlandez etc.).

Potrivit art. 226 alin. 1 din NCP, constituie infracţiunea de violare a vieţii private atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la şase luni sau cu amendă.

De asemenea, constituie infracţiunea de violare a vieţii private divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în art. 226 alin. 1 din NCP către o altă persoană sau către public. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă (art. 226 alin. 2 din NCP).

În cazul infracţiunii de violare a vieţii private prevăzută de art. 226 alin. 1 si 2 din NCP, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Reţinem că nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;

b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;

c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;

d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate (art. 226 alin. 4 din NCP).

În conformitate cu prevederile art. 226 alin. 5 din NCP, plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în art. 226 alin. 1 si 2 din NCP, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Din analiza art. 226 din NCP observăm că textul incriminează trei infracţiuni distincte, prevăzute la alin. 1, 2 şi alin. 5. Pe cale de consecinţă,  poate exista un concurs de infracţiuni în cazul în care acelaşi făptuitor acţionează distinct şi potrivit celor trei texte de lege.

Observăm, de asemenea, că, dacă în cazul infracţiunii de violare a vieţii private prevăzut de art. 226 alin. 1 şi 2 din NCP acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunii de violare a vieţii private prevăzut de art. 226 alin. 5 din NCP acţiunea penală nu se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ci din oficiu.

sursa :www.legestart.ro

MEDIEREA IN CAZUL RATELOR RESTANTE LA BANCA

Din cauza diferitelor conjuncturi economice, tot mai multi romani sunt indexati de catre diferite institutii financiare ca figurand cu rate restante in urma contractarii unor imprumuturi finaciare. Delasarea datornicilor nu poate prevesti lucruri bune pentru ca dupa mai mult sau mai putin timp, bancile se vor indrepta cu pasi repezi si siguri catre debitori, incercand prin orice mijloace legale recuperarea datoriilor. Acest proces genereaza, la randul lui, acumularea altor sume de bani suplimentare dar necesare, acestea fiind puse pe seama datornicului.
Mediatorul, prin mediere si negociere, poate obtine pentru client si banca, reesalonarea ratelor

In cazul in care clientul doreste reesalonarea ratelor, pentru o anumita perioada se poate adresa mediatorului. Acesta, va adresa o invitatie bancii sau institutiei finaciare non-bancare, urmand a stbili o intanire in care sa abordeze detaliat, alaturi de client, problemele ivite. Din experienta acumulata am observat flexibilitatea bancii in abordarea si solutionarea acestor probleme, stiut fiind faptul ca, din ratiuni finaciar-economice, nu doresc neaparat sa se foloseasca de instrumentele legale pe care le au la dispozitie ci, mai degraba, prefera sa tina clientul aproape astfel incat imprumutul pe care l-au acordat, sa fie acoperit in totalitate, alaturi de comisioanele si dobanda aferenta.
Tot din experienta putem afirma ca trimiterea invitatiilor la mediere prin intermediul postei sau a curierului rapid, nu constitue un atu in rezolvarea litigiului cat il reprezinta prezenta fizica a mediatorului, alaturi de client, in biroul ofiterului de credit al bancii ori a persoanei imputernicita sa decida in cazul intarzierilor sau reesalonarilor ratelor bancare.
Trebuie cunoscut faptul ca in cadrul acelorasi negocieri cu banca, se poate obtine o intrerupere temporara a achitarii ratelor lunare sau reesalonarea intregului credit contractat. Deasemenea, mediatorul, fiind expert in negociere si comunicare, poate identifica cai si modalitati uneori neconventionale, care sa ajute clientul sau sa depaseasca o perioada nu tocmai propice din punct de vedere finaciar.
Prezenta mediatorului la masa negocierii cu banca, confera oarecum o liniste si siguranta clientului, si asta nu pentru ca ar avea mediatorul de partea lui (mediatorul este prin excelenta neutru si impartial) dar ar simti o desfasurare de forte cel putin egala si, evident, care sa lucreze in beneficiul lui.
Bancile au facut primul pas catre medierea clientilor lor
Observand beneficiile Institutiei Medierii in relatia cu clientii care intampina dificultati temporare de plata, bancile au decis sa angajeze mediatori specializati pe profilul bancar sau sa incheie contracte de colaborare cu mediatorii autorizati. Mai mult, in etapele de pregatire si specializare a propriilor angajati, bancile au solicitat mediatorilor cu experienta sustinerea unor expozeuri detaliate, capabile sa faca cunoscuta in randul angajatilor aceasta modalitate facila dar totodata atat de utila in rezolvarea conflictelor care se nasc in momentul intarzierii sau stoparii, din diferite motive, a ratelor lunare.
Incetul cu incetul apare pe piata mediatorilor o specializare aparte si anume cea a mediatorilor bancari, capabili sa medieze, respectiv sa solutioneze intr-un timp relativ scurt si cu rezultate notabile, iminenta conflictului care se prefigureaza in momentul in care clientul nu-si indeplineste obligatiile asumate prin contract.
Cu siguranta, realismul este nota definitorie cu care trebuie abordata sedinta de mediere si negociere cu banca. Nu trebuie sa cerem mediatorului sa faca minuni si nici reprezentantului bancii sa renunte la obiectul profesiei lui, pentru ca, in final, tot banii sunt cei care, in acest caz vor duce la stingerea pe deplin a conflictului. Dar, uneori, poate fi de o importanta majora cand trebuiesc platiti sau cat de multi pot fi disponibilizati pentru achitarea ratelor.
Paza buna, trece primejdia rea – executarea silita

Solutia medierii conflictului dintre datornic si banca se poate dovedi a fi deosebit de utila cu atat mai mult cu cat este de notorietate faptul ca bancile cer, odata cu incheierea contractului, alaturi de disponibilitatile lichide, respectiv veniturile salariale, si constituirea unei ipoteci imobiliare, care de obicei consta in propria locuinta. Neachitarea la timp a ratelor, conduce in mod inevitabil la poprirea salariului si, ulterior, daca banca considera necesar, la urmarirea si executarea silita a bunului ipotecat. In acest nefericit caz, pe langa cheltuielile aferente acestor proceduri, care se pun tot in sarcina rau platnicului, apare si inconvenientul major al vanzarii (valorificarii) bunului imobil, la licitatie, in cadrul executarii silite. Pretul de pornire al licitatiei va fi cel care a fost evaluat de banca in momentul incheierii contractului de credit, undeva intre 50-75 % (la suta) din valoarea reala. Conform legii, executorul poate vinde bunul neadjudecat la prima licitatie cu un pret de pornire mai mic cu 50% (la suta) rezultand astfel o valorificare a bunului imobil cifrata undeva in jurul procentajului de 25-50% (la suta) din valoarea de piata. Nimanui nu-i convinde o astfel de situatie, de aceea, relatia cu banca si indeplinirea obligatiilor contractuale trebuiesc tratate la modul cel mai serios si cu responsabilitate adecvata.

SURSA
http://mediatorbaiamare.wordpress.com/2012/12/11/qwerty99/

HUSZAR EUGEN - BIROU DE MEDIATOR
Bd. Iuliu Maniu nr. 562 (zona Praktiker Militari ) , sector 6, Bucuresti
tel : 0726.78.88.98

CAT COSTA UN DIVORT? – prin mediere este cel mai ieftin si rapid

Luarea deciziei de a pune capat casniciei  aduce in discutie si problema suportarii costurilor si nu de putine ori abordarea acestui aspect ramane in plan secundar din cauza faptului ca sotii sunt supusi unei puternice stari emotionale. Acest fapt genereaza pierderi financiare de partea ambilor soti, lipsa unei viziuni financiare clare ducand uneori la abordari gresite in pri vinta modalitatii prin care sa inceteze relatia matrimorniala.

Cel mai simplu, ieftin si rapid mod prin care se poate realiza divortul este acordul comun al sotilor. Daca aceasta conditie este indeplinita urmeaza sa se aleaga institutia care va emite Certificatul de Divort: Judecatoria, Primaria sau Notariatul, mediatorul sau avocatul jucand rolul profesiei lor, in aceasta ecuatie.
Acordul (intelegerea) sotilor, incheiat la Mediator si inaintat Judecatorului, cea mai ieftina solutie.

Cea mai ieftina si rapida varianta pe care cuplurile o pot alege pentru a pune capat casniciei, intr-o maniera demna si eleganta, totodata, este depunerea Acordului de Mediere la Judecatorie pentru consfintirea acestuia. Dupa alegerea mediatorului, sotii intra in sedinta de mediere unde vor stabili toate aspectele necesare si impuse de lege pentru desfacerea casatoriei prin acord, inclusiv cele care privesc cresterea si educarea minorului dupa desfacerea mariajului. In cadrul medierii, chiar sotii sunt cei care in mod exclusiv stabilesc conditiile si cadrul in care isi vor continua viata dupa divort. Odata stabilite aceste aspecte, se intocmeste Acordul de Mediere, act care va sta la baza cererii pentru desfacerea casatoriei care va fi depusa Judecatoriei si solutionata in Camera de Consiliu, deci nu in cadrul dezbaterilor publice.
Confidentialitate, rapiditate si costuri reduse sunt avantajele imbatabile ale alegerii acestei modalitati de divort.
Taxa de timbru pentru desfacerea casatoriei prin Acordul de Mediere este doar 20 lei, iar onorariul mediatorului este negociat si platit de parti in mod egal, variind, conform pietei , intre 200 si 1000 lei, functie de gradul de complexitate al cazului.

Primaria desface casatorie in 30 de zile pentru 500 lei

In cazul in care sotii aleg  sa divorteze prin intermediul ofiterului de stare civila, acestia trebuie sa achite o taxa unica de 500 lei, insa trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa se  prezinte la aceeasi primaria unde au incheiat casatoria, copiii rezultati in urma casniciei sa fi implinit varsta majoratului, sa se fi inteles in prealabil in privinta purtarii numelui dupa casatorie si, cazuri mai rar intalnite, sa nu fie pusi sub interdictie judecatoreasca-cazul persoanelor lipsite de facultatile mintale.
Prezenta sotilor este obligatorie atat in ziua formularii cererii de divort cat si in ziua eliberarii certificatelor de divort, adica dupa 30 de zile, acest termen fiind impus prin lege.
Notarul percepe taxe in functie de situatie.

Alegerea notarului pentru desfacerea casatoriei este potrivita acelor cupluri care vor sa divorteze fara a suporta formalismul si rigorile instantelor de judecata dar si pentru a beneficia de confidentialitate.
Notarul poate realiza desfacerea casatoriei inclusiv in cazul cuplurilor care au copii minori, cu conditia ca sotii sa se fi inteles in prealabil si in privinta exercitarii autoritatii parintesti: stabilirea domiciliului permanent al minorului , stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile privind cresterea si educarea minorului (“pensia alimentara”), drepturile si indatoririle parintilor care privesc protectia, ingrijirea, educarea, reprezentarea legala, administrarea bunurilor minorului, stabilirea programului de vizita pentru parintele cu care minorul nu locuieste in mod statornic. Aceste aspecte vor fi cuprinse intr-o conventie separata si mentionata in Certificatul de Divort.
Tarife minimale: divort fara minori: 620 lei; divort cu minori: 868 lei; autentificare conventie: 62 lei.
Termenul acordat este de 30 de zile iar prezenta sotilor este obligatorie atat la depunerea cererii cat si la ridicarea certificatelor de divort.

Divort cu avocatii in fata judecatorului

Daca nici una din modalitatile descrise mai sus nu pot satisfice cerintele si nevoile sotilor, acestia vor apela la instantele de judecata, de obicei angajandu-si aparatori calificati. Aceasta situatie este cea mai des intalnita in practica si denota apetitul sotilor romani de a-si “pedepsi” fostul partener atat prin expunerea in public a aspectelor neplacute din viata conjugala care au condus la decizia desfiintarii vietii de familie dar, mai ales, falsul “sentiment al dreptatii”, uitand faptul ca judecatorul, in cazul divortului, nu pedepseste, ci decide in functie de lege, in ce conditii desface casatoria, stabilind drepturi si obligatii ambilor soti.
In practica, un proces de divort , poate dura intre 5-6 luni si mergand pana la 2-3 ani, functie de complexitatea cazului si de numarul proceselor inregistrate pe rolul instantei.
Referitor la costuri, aceste sunt compuse in functie de situatiile prevazute de legea taxelor de timbru, care incep cu suma minima de 100 lei, la care se adauga onorariul avocatului, piata situandu-se intre 1000-1500 lei si putand ajunge si la 4000-5000 lei, raportat la complexitatea procesului.
Avand in vedere ca, de obicei, si celalalt sot isi angajeaza avocat, sumele se dubleaza, rezultand astfel o “investitie” deloc neglijabila.
Problema partajului nu a fost adusa deloc in dicutie, acesta constituind tema unui alt articol, care datorita aspectelor multiple si particularitatilor diverse, vor fi abordate detaliat intr-un material viitor.

sursa  http://mediatorbaiamare.wordpress.com

JUSTITIABILUL, MEDIATORUL SI AVOCATUL

Profesionalismul, respectul reciproc si atitudinea “altruista“ fata de cetateanul aflat in fata unui conflict, sunt caracteristicile minime pentru o buna functionare a relatiei mediator-avocat, relatie uneori tensionata, datorata unei insuficiente si inca prea putin clar exprimate in cadrul legilor care reglementeaza, mai ales, momentul intersectarii pe piata conflictelor a celor doua profesii liberale.

Mediatorul, prin prezenta lui relativ recenta la “bursa litigiilor”, pare sa ameninte interesele financiare ale avocatului, atunci cand isi fructifica avantajele conferite de lege, pentru a propune cetateanului, adoptarea unei alte solutii decat cea clasica a procesului, in vederea solutionarii litigiului in care este sau urmeaza a fi implicat. Mai mult, chiar si atunci cand procesul este in desfasurare, Institutia Medierii poate fi accesata de justitiabili ca modalitate de solutionare a procesului. In ambele situatii, forta medierii, sustinuta de avantajele si caracteristicile ei, pare sa convinga cetateanul-justitiabil sa se indrepte spre mediator pentru a transa, negocia sau solutiona diferendul.

Prioritate de grad zero: interesul clientului
Aceasta situatie nu este privita, momentan,  cu ochi buni de avocat, care isi vede in acest fel ciopartit venitul financiar, prin pierderea clientului, care va prefera medierea, acolo unde rolul lui este mult mai mic sau inexistent, in detrimentul procesului de judecata, unde, evident, joaca rolul central, controland aproape in totalitate beneficiile financiare obtinute in urma muncii prestate.
Asa par sa stea lucrurile la prima vedere, insa, daca ne aplecam asupra problemei, cu siguranta vom identifica modalitati si solutii capabile sa multumeasca mai ales clientul, in beneficiul si interesul caruia trebuie sa lucreze ambii profesionisti, precum si satisfactiile profesionale si nevoile financiare atat ale mediatorului cat si ale avocatului.
Conform cutumei, inca nealterate, din societatea romaneasca, avocatul va fi prima persoana careia cetateanul i se va adresa atunci cand va avea de gand sa inceapa un proces in instantele de judecata. Avocatul il asculta, acorda consultanta juridica, incasand onorariul stabilit, iar daca este cazul, incheie cu clientul sau un contract de reprezentare juridica stabilind un alt onorariu, necesar deschiderii si sustinerii procesului in instanta.
Din punct de vedere juridic, in acest moment, are loc nasterea unui contract de mandat cu reprezentare, avocatul asumandu-si doar obligatii de diligenta, nu si de rezultat – vezi art. 2009 si urmatoarele din Codul Civil. Ce inseamna acest lucru? Clientul, imputerniceste avocatul sa-l reprezinte in instanta iar avocatul sa depuna toate eforturile si priceperea profesionala pe care o stapaneste pentru a satisface nevoile si interesele clientului. In consecinta, avocatul nu raspunde de rezultatul procesului, evident, cel mai rau caz fiind cel in care clientul “pierde” procesul.
Un avocat dedicat profesiei lui si in functie de complexitatea cazului, poate apela la un mediator si impreuna cu acesta alaturi de client, sa analizeze posibilitatea solutionarii conflictului pe cale medierii. Daca acest lucru este posibil atat din punct de vedere juridic cat si faptic, mediatorul va intra in rolul sau si va incerca solutionarea spetei, repet, cu toate partile implicate prezente.

Toata lumea are de castigat
Nimeni nu pierde nimic, ba mai mult, toata lumea are de castigat, indiferent de rezultatul medierii.
In cazul succesului medierii, avocatul si-a incasat onorariul si a depus toate diligentele pentru satisfacerea nevoilor si intereselor clientului> partile, potential implicate intr-un viitor proces, au ajuns la o intelegere capabila sa stinga conflictul inainte de a se prezenta la proces, iar mediatorul va incasa onorariul pentru munca prestata, direct de la partile implicate in mediere. Sigur, se poate socoti in acest caz ca se va ingreuna sarcina financiara a clientului, care desi a achitat onorariul avocatului, mai trebuie sa achite si onorariul mediatorului. :i acest aspect este cu usurinta rezolvabil daca este tratat cu responsabilitate si realism atat de mediator cat si de avocat, in sensul ca avocatul fiecarei parti, neavand de sustinut un proces in instanta, poate ceda mediatorului o parte din onorariul incasat. Variantele rezolvarii financiare pot fi diverse, importanta fiind doar atitudinea cu care este tratat presupul conflict de natura financiara dintre mediator si avocat.
:i in cazul in care medierea nu poate fi realizata sau se soldeaza din diferite motive cu un esec, toate partile vor puncta favorabil in dreptul lor, in sensul ca avocatul si mediatorul vor fi multumiti de exercitarea in mod impecabil a profesiei pe care o reprezinta, iar clientul va sesiza acest lucru, apreciind favorabil posibilitatea ca in viitor sa apeleze la serviciile unui avocat sau a unui mediator care a dovedit ca urmareste in primul rand nevoile sale, in calitate de client. Mai mult, clientul va dezvolta cu avocat sau, o relatie de incredere mult mai buna pe parcursul procesul care urmeaza.

Mediatorii pot colabora foarte bine cu avocatii
In ultimii ani, Institutia Medierii a fost intens mediatizata cu ajutorul tuturor mijloacelor de comunicare in masa, astfel incat un numar foarte mare de potentiali justitiabili au luat act de existenta ei. Cu pasi inceti dar siguri, optica cetatenilor cu privire la traditionala modalitate de rezolvare a conflictelor – numesc aici, procesul – , se “metamorfozeaza“ , astfel incat, daca la inceput veneau in biroul mediatorului mai mult din curiozitate, acum sunt obligati de prevederile legale in vigoare, in calitate de viitori potentiali reclamanti intr-un proces, sa se informeze si sa ia in considerare posibilitatea stingerii conflictului, apeland la Institutia Medierii. Sigur, decizia le apartine in totalitate, iar vocile vadit tendentioase care reclama aspectul descris mai sus ca constituind o ingradire a dreptului de acces la justitie sunt ori partidice, ori insuficient informate. Cu toate acestea, in acest moment, ei, clientii, sunt cei care cantaresc cu atentie posibilitatile pe care le au, respectiv modalitatea cea mai avantajoasa pe care o vor folosi, in momentul in care decid sa abordeze litigiul.
Intalnim deseori, situatia in care, partea care este prezenta in cadrul sedintei de mediere, doreste sa-si formeze o parere cat mai apropiata de realitate in cazul inceperii procesului in instanta. Acest lucru, nefiind la indemana mediatorului datorita incompatibilitatii profesionale, va face apel la prezenta unui avocat, care sa-si exprime, in mod avizat opinia.
:i in aceasta situatie, toata lumea are, din nou, de castigat. Mediatorul, cunoscand mai multi avocati, va pute pune la dispozitia clientului, o baza de date de unde acesta va putea alege, in functie de specializarea avocatului care sa se plieze pe speta in cauza. Daca solutia medierii , ca modalitate de rezolvare a spetei, nu va putea stisface nevoile si interesele clientului, acesta va putea, in mod logic, merge in fata judecatorului, alaturi de avocatul cunoscut in cadrul sedintei de mediere.
Nu ma voi opri niciodata din a arata clientilor dar si colegilor din piata conflictelor, ca ideea de competetie este cea care determina in mod neindoios plus valoarea in dreptul fiecarui actor care joaca un rol determinant inca de la geneza conflictului.

sursa :  http://mediatorbaiamare.wordpress.com