sâmbătă, 30 mai 2015

Noi reguli pentru firme, adoptate prin vot final de deputati



Camera Deputatilor a aprobat recent, prin vot final, un proiect de lege care va modifica si completa atat reglementarile privind inregistrarea in registrul comertului, cat si legislatia privind societatile.
Astfel, documentul urmeaza sa introduca un element suplimentar de identificare a firmelor in registrul comertului.
De asemenea, proiectul de act normativ va aduce noutati si in ceea ce priveste situatiile in care poate fi pronuntata dizolvarea unei societati.
Un nou cod unic de identificare va fi atribuit firmelor
Registrul central al comertului (tinut de Oficiul National al Registrului Comertului - ONRC) si registrele comertului tinute de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale urmeaza sa fie incluse intr-un sistem european in care vor fi cuprinse registrele comertului din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv sistemul de interconectare a registrelor comertului.
Pentru ca persoanele fizice si juridice inregistrate in registrele comertului din Romania sa poate fi identificate in sistemul european, ele ar putea primi un nou cod de identificare, mai exact, identificatorul unic la nivel european (EUID).
"Pentru identificare, inclusiv in comunicarea dintre registrele comertului din statele membre prin sistemul de interconectare, persoanele fizice si juridice inregistrate in registrul comertului vor avea si un identificator unic la nivel european EUID, care include elementul de identificare al Romaniei, elementul de identificare al registrului national, numarul persoanei din registrul respectiv si, daca este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare", se mentioneaza in proiectul de lege.
Astfel, in afara de codurile deja existente pe care le au contribuabilii inregistrati in registrul comertului, respectiv numarul de ordine din registrul comertului si codul unic de inregistrare fiscala, acestia ar putea avea si identificatorul unic la nivel european.
De asemenea, la inmatriculare/inregistrare, solicitantilor urmeaza sa li se elibereze certificatul de inregistrare, continand numarul de ordine din registrul comertului si codul unic de inregistrare fiscala atribuit de Ministerul Finantelor, precum si, dupa caz, identificatorul unic la nivel european EUID si alte date, stabilite prin ordin al ministrului justitiei, se mentioneaza in proiectul de lege.
Important! Daca proiectul de lege va fi promulgat de presedinte si publicat in Monitorul Oficial, atunci dispozitiile referitoare la identificatorul unic la nivel european EUID ar urma sa se aplice din 7 iulie 2017.
Documentul adoptat recent de deputati mai prevede ca prin sistemul de interconectare a registrelor comertului, ONRC urmeaza sa puna la dispozitia publicului documentele si informatiile referitoare la profesionistii inregistrati in registrul comertului.
Mai exact, urmatoarele informatii inregistrate in registrul comertului ar putea fi disponibile gratuit prin sistemul de interconectare a registrelor comertului, pe pagina de internet a ONRC si pe portalul de servicii online al acestuia:
  • denumirea si forma juridica a persoanei inregistrate in registrul comertului;
  • sediul social/profesional al persoanei inregistrate in registrul comertului si statul membru in care este inmatriculata;
  • numarul de ordine din registrul comertului al persoanei inmatriculate/inregistrate, identificatorul unic la nivel european EUID si codul unic de inregistrare fiscala;
  • starea firmei.
Societatile care nu depun situatiile financiare anuale vor fi dizolvate
Situatiile in care poate fi pronuntata dizolvarea unei societati sunt reglementate mai clar de proiectul de lege aprobat de deputati. In plus, documentul introduce noi situatii de acest fel.
Mai exact, daca o firma nu isi depune situatiile financiare anuale, si dupa caz, situatiile financiare anuale consolidate, precum si raportarile contabile la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor, in termenul prevazut de lege, daca perioada de intarziere depaseste 60 de zile lucratoare, atunci tribunalul ar putea pronunta dizolvarea acesteia, la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Registrului Comertului.
Acest lucru nu este cuprins in prevederile aflate in vigoare.
Atentie! Anul acesta, firmele au termen pana pe 2 iunie pentru a depune situatiile financiare anuale pe 2014. Amenzile pentru nedepunerea bilanturilor ajung chiar si pana la 4.500 de lei.
Dispozitiile recent aprobate de deputati stabilesc ca dizolvarea unei societati ar putea fi pronuntata si in cazul in care actionarii/asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut ori resedinta cunoscuta.
In prezent, legislatia in vigoare prevede ca firma poate fi dizolvata doar in situatia in care asociatii au disparut, nu si actionarii.
Totodata, in proiectul de act normativ se mentioneaza detaliat ca societatea ar putea fi dizolvata si atunci cand nu mai sunt indeplinite conditiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirarii duratei actului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social ori a transferului dreptului de folosinta sau proprietate asupra spatiului cu destinatie de sediu social.
In plus, daca activitatea societatii a incetat sau nu a fost reluata dupa perioada de inactivitate temporara, anuntata organelor fiscale si inscrisa in registrul comertului, perioada care nu poate depasi trei ani de la data inscrierii in registrul comertului, atunci ar putea fi pronuntata dizolvarea firmei.
Mai mult decat atat, dispozitiile adoptate de deputati introduc o noua prevedere, potrivit careia lista societatilor pentru care Oficiul National al Registrului Comertului urmeaza sa formuleze actiuni de dizolvare ar putea fi afisata pe pagina sa de internet si pe portalul de servicii online cu cel putin 15 zile calendaristice inainte.
In acelasi timp, hotararea tribunalului privind pronuntarea dizolvarii ar putea fi comunicata societatii, lucru care nu se intampla in prezent.


Atentie! Proiectul de lege nu se aplica momentan. Documentul trebuie promulgat de Presedinte si publicat in Monitorul Oficial pentru a intra in vigoare. Puteti consulta parcursul legislativ al proiectului de act normativ aici.

sursa : www.avocanet.ro

marți, 24 februarie 2015

Ce reguli trebuie sa respecte in 2015 angajatorii care folosesc zilieri


Schimbarile importante la Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri au fost introduse in iunie 2014, acestea vizand, in principal, obligatiile partilor, plata activitatilor ocazionale si domeniile de activitate.
Zilierii pot sa desfasoare activitati necalificate ocazionale -- pentru care sa fie platiti -- pentru persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale.
In acest sens, raportul de munca se stabileste prin acordul de vointa al partilor, fara sa fie necesara incheierea unui contract individual de munca, pentru o durata de cel putin o zi.
"Durata activitatii ocazionale care poate fi exercitata in temeiul prevederilor prezentei legi este de minimum o zi, corespunzator cu opt ore de munca. Durata zilnica de executare a activitatii unui zilier nu poate depasi 12 ore", stabileste actul normativ.
Important! Legea prevede ca angajatorii pot sa foloseasca zilieri pentru o perioada de cel mult 90 de zile, intr-un singur an calendaristic (dar cele 90 de zile nu trebuie sa fie consecutive, pentru ca acestea se cumuleaza), iar acestia nu pot fi utilizati la munci de care sa beneficieze un tert.

Registrul de evidenta a zilierilor, obligatoriu pentru angajatori

Pentru a tine evidenta zilierilor folositi, angajatorii trebuie sa intocmeasca zilnic un registru in care sa-i inregistreze pe acestia. Exceptie fac perioadele in care nu se folosesc zilieri.
De asemenea, angajatorii sunt obligati sa inainteze lunar, catre insectoratul teritorial de munca (ITM), un extras al Registrului de evidenta a zilierilor, mai prevede Legea nr. 52/2011: "Beneficiarul va inainta lunar, pana cel tarziu la data de 5 a fiecarei luni, catre inspectoratul teritorial de munca unde isi are sediul, un extras al Registrului de evidenta a zilierilor continand inregistrarile din luna precedenta. Transmiterea extrasului se poate face si pe suport electronic, dupa caz".
Important! Angajatorii care nu infiinteaza registrul sau care nu-l completeaza inainte de inceperea activitatii zilierilor pot fi amendati cu 6000 de lei. Aceeasi sanctiune se aplica daca registrul nu este intocmit zilnic sau daca nu este transmis lunar catre ITM.

Remuneratia se stabileste prin negociere directa

Pentru activitatile prestate, zilierii au dreptul la o remuneratie stabilita prin negociere directa intre parti.
Mai exact, remuneratia bruta pe ora poate avea orice cuantum stabilit de zilier si beneficiar, atat timp cat este respectata conditia ca acesta sa fie cel putin la nivelul valorii pe ora a salariului de baza minim brut.
De la 1 ianuarie 2015, la un numar mediu de 170 de ore lucrate intr-o luna, valoarea pe ora a salariului minim brut este de 5,7 lei pe ora, iar de la 1 iulie 2015 va fi de 6,1 lei pe ora.
Atentie! Stabilirea unui cuantum brut orar mai mic decat valoarea pe ora a salariului minim brut este sanctionata cu amenda de 10.000 de lei.
Plata zilierului se face pentru echivalentul a cel putin opt ore de munca pe zi, chiar daca partile stabilesc o durata mai mica, iar aceasta se face la sfarsitul fiecarei zile de munca, dispune Legea zilierilor. Insa prin acord scris se poate stabili ca aceasta sa se faca la sfarsitul saptamanii sau la sfarsitul perioadei de desfasurare a activitatii.
Angajatorii pot face platile prin orice mijloc admis de lege, adica inclusiv prin virarea intr-un cont bancar.
Totodata, in sarcina angajatorilor revine si plata impozitului pe venit (16%) datorat pentru activitatile prestate de zilieri. Cei care nu fac acest lucru sunt amendati cu 20.000 de lei si li se interzice folosirea zilierilor.
In ceea ce priveste contributiile sociale, legea mentioneaza ca acestea nu sunt datorate nici de catre angajatori si nici de catre zilieri. Totusi, acestia din urma au posibilitatea de a se asigura, in mod optional, in sistemele de asigurari publice.
"Activitatea desfasurata in conditiile prezentei legi nu confera zilierului calitatea de asigurat in sistemele de asigurari publice. Acesta se poate asigura, optional, la sistemul public de pensii, sistemul asigurarilor sociale pentru somaj si la sistemul de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale. Pentru veniturile realizate din activitatea prestata de zilieri nu se datoreaza contributiile sociale obligatorii nici de catre zilier, nici de catre beneficiar", prevede actul normativ.

Minorii trebuie sa aiba cel putin 15 ani pentru a lucra ca zilieri

Regula generala impusa de Legea nr. 52/2011 este ca minorii pot sa desfasoare activitati ocazionale platite doar daca au implinit cel putin 16 ani, insa exista si posibilitatea unei exceptii.
Mai exact, minorilor care au intre 15 si 16 ani le este permis sa lucreze ca zilieri doar daca primesc, in acest sens, acordul parintilor sau al reprezentantilor legali.
Totodata, minorii pot sa presteze, ca zilieri, doar activitati potrivite cu dezvoltarea lor fizica si cu aptitudinile de care dau dovada. "Lucratorii minori, respectiv minorii in varsta de cel putin 15 ani si de cel mult 18 ani desfasoara, ca zilieri, numai activitati potrivite cu dezvoltarea lor fizica si cu aptitudinile de care dau dovada, daca astfel nu le sunt incalcate dreptul la dezvoltare fizica, mentala, spirituala, morala si sociala, dreptul la educatie, si nu le este periclitata starea de sanatate", se subliniaza in actul normativ mentionat.
In cazul zilierilor minori, durata muncii nu trebuie sa depaseasca sase ore pe zi, iar in total, pe parcursul unei saptamani, limita maxima este de 30 de ore.
Important! Munca de noapte nu poate fi pusa in sarcina zilierilor minori, iar cei care ii angajeaza trebuie sa respecte toate dispozitiile legale referitoare la protectia minorilor la locul de munca.

Angajatorul suporta cheltuielile in caz de accident sau deces

Daca in timpul activitatii are loc, din vina angajatorului, un eveniment in urma caruia zilierii se accidenteaza, acesta este nevoit sa suporte toate cheltuielile necesare pentru ingrijirea medicala.
Aceeasi regula se aplica si in situatia in care se produce un eveniment -- tot din vina angajatorului -- in urma caruia zilierii mor. Astfel, acesta trebuie sa asigure cheltuielile de inmormantare.
"In situatia producerii unui eveniment care are ca urmare accidentarea/decesul zilierului, beneficiarul este obligat sa asigure cheltuielile necesare ingrijirilor medicale/inmormantarii din fonduri proprii, in cazul in care evenimentul s-a produs din vina beneficiarului", este punctat in Legea zilierilor.
In esenta, obligatiile pe care le au angajatorii in domeniul securitatii si sanatatii in munca sunt urmatoarele:
  • sa asigure securitatea si sanatatea in munca a zilierilor;
  • sa asigure instruirea zilierului, inainte de inceperea activitatii si/sau la schimbarea locului de munca, cu privire la pericolele la care poate fi expus si la masurile de prevenire si protectie pe care trebuie sa le respecte;
  • sa solicite zilierilor asumarea pe propria raspundere, prin semnatura, ca starea sanatatii le permite desfasurarea activitatilor repartizate de beneficiar;
  • sa puna la dispozitie zilierilor echipamente de munca adecvate, care nu pun in pericol securitatea si sanatatea acestora;
  • sa asigure, in mod gratuit, echipamente individuale de protectie adecvate activitatii desfasurate de zilieri;
  • sa comunice de indata, catre inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs, orice eveniment in care au fost implicati zilieri;
  • sa inregistreze accidentele de munca suferite de zilieri in timpul activitatii.
Insa nici zilierii nu sunt scutiti de obligatii in acest domeniu, acestea fiind urmatoarele:
  • sa isi insuseasca si sa respecte masurile de prevenire si protectie stabilite de beneficiar;
  • sa utilizeze corect echipamentele de munca puse la dispozitie de catre beneficiar;
  • sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa folosire, sa il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
  • sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii ale echipamentelor de munca;
  • sa comunice imediat beneficiarului orice situatie de munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea zilierilor;
  • sa puna la dispozitia inspectorilor de munca informatiile si documentele solicitate cu ocazia controlului.

In ce domenii este permisa folosirea zilierilor

Domeniile de activitate in care poate fi prestata munca necalificata ocazionala sunt stabilite, de asemenea, in Legea zilierilor. Mai exact, acestea sunt:
  • agricultura, vanatoare si servicii anexe, cu exceptia crescatorilor de animale in sistem semiliber, traditional si transhumanta - diviziunea 01;
  • silvicultura, cu exceptia exploatari forestiere - diviziunea 02;
  • pescuit si acvacultura - diviziunea 03;
  • colectarea, tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase - clasa 3821 si 3811;
  • recuperarea materialelor - grupa 383;
  • comert cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii - grupa 462;
  • activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor - grupa 823;
  • publicitate - grupa 731;
  • activitati de interpretare artistica - spectacole - clasa 9001, activitati suport pentru interpretarea artistica - spectacole - clasa 9002 si activitati de gestionare a salilor de spectacole - clasa 9004;
  • activitati de cercetare-dezvoltare in stiinte sociale si umaniste - clasa 7220 (sapaturi arheologice);
  • activitati desfasurate in sere, spatii verzi, parcuri si gradini zoologice - cod 0141.
  • hoteluri si alte facilitati de cazare - diviziunea 55 (tabere organizate de Ministerul Tineretului si Sportului direct sau prin unitatile din subordinea acestuia);
  • activitati ale bazelor sportive - diviziunea 9311;
  • activitati ale cluburilor sportive - diviziunea 9312.
De retinut este ca activitatile de manipulare de marfuri si cele de curatenie si intretinere pot fi facute doar in domeniile enumerate mai sus.
Important! Angajatorii care folosesc zilierii pentru alte activitati in afara de cele prevazute de lege pot fi amendati cu sume cuprinse intre 10.000 si 20.000 de lei.

sursa :www.avocatnet.ro

vineri, 20 februarie 2015

ICCJ: Amenda pentru soferii care nu au rovinieta si sunt depistati cu camerele video este nula daca procesul-verbal nu este semnat


Soferii care circula pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei fara sa detina o rovinieta valabila pot fi amendati de catre autoritati inclusiv dupa ce acestia sunt depistati cu ajutorul unor camere video fixe/mobile special amplasate in acest scop.
Intr-o astfel de situatie, procesul-verbal de contraventie care este trimis soferului prin posta trebuie sa fie semnat de catre agentul constatator. In caz contrar, procesul-verbal este nul. Asa a stabilit ICCJ prin Decizia nr. 6/2015, ce urmeaza sa apara in Monitorul Oficial.
"Admite recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului si, in consecinta, stabileste ca: In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor (...), raportate la dispozitiile art. 4 pct. 1-4 si art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica (...), procesele-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art. 8 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania (...), incheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 si alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport de hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator", este precizat intr-un comunicat de pe site-ul ICCJ.
In prezent, Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor stabileste deja ca lipsa semnaturii agentului constatator este un motiv pentru care procesul-verbal de contraventie devine nul, insa decizia judecatorilor are in vedere strict situatia in care acesta este intocmit de personalul CNADNR dupa depistarea soferilor cu ajutorul camerelor video.
Decizia ICCJ a fost data luni si va deveni obligatorie pentru instantele judecatoresti de la momentul aparitiei in Monitor.
Rovinieta ofera utilizatorilor de autovehicule dreptul de a circula, pe o perioada de timp determinata, pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei. Soferii de autoturisme care nu platesc rovinieta pot fi amendati cu sume cuprinse intre 250 si 500 de lei, insa, in functie de categoria autovehiculului, cuantumul poate ajunge chiar la 4500 de lei.


Soferii care au contestat in instanta amenda si au pierdut nu pot sa-si recupereze banii

Pentru a se asigura ca decizia ICCJ este inteleasa corect de catre soferi, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a tinut sa atentioneze ca aceasta nu produce efecte in cazul proceselor finalizate.
"CNADNR considera ca opiniile aparute in presa potrivit carora cei care au platit amenzile isi pot recupera banii nu corespund adevarului si sunt contrare prevederilor legale. In consecinta, acest recurs in interesul legii nu produce niciun efect juridic asupra proceselor finalizate in care au fost epuizate toate caile de atac (fond si recurs) ce au avut ca obiect contestarea proceselor verbale de constatare si sanctionare a contraventiei (pentru lipsa rovinietei - n.r.). Acest recurs in interesul legii nu produce efecte asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese. Recursul in interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea sa orienteze in aceeasi directie practica instantelor judecatoresti. Prin urmare, aplicarea unitara a legii pentru trecut se subordoneaza puterii lucrului judecat, in interesul conservarii stabilitatii raporturilor juridice", scrie in comunicatul de presa transmis astazi de sursa citata.
Cu toate ca decizia Curtii va deveni obligatorie pentru instante de la momentul publicarii in Monitorul Oficial, aceasta poate fi invocata si in procesele care se afla in desfasurare in prezent.
"Decizia ICCJ va fi motivata si se va publica in Monitorul Oficial, moment de la care devine obligatorie pentru instantele judecatoresti. Cu toate acestea, ea poate fi invocata si in cadrul proceselor ce se afla pe rol in prezent", mai scriu reprezentantii CNADNR.
Institutia a precizat, totodata, ca va tine cont de argumentele judecatorilor si va lua masurile necesare pentru ca soferii sa fie amendati in mod legal pentru lipsa rovinietei valabile.

sursa www.avocatnet.ro

joi, 19 februarie 2015

Din 1 martie, comerciantii vor fi obligati sa atentioneze clientii ca pot pleca fara sa plateasca, daca nu primesc bon fiscal

Comerciantii ar putea fi obligati din 1 martie sa afiseze, langa casele de marcat, un anunt prin care sa-i atentioneze pe clienti ca au dreptul sa beneficize de produsul cumparat fara sa-l plateasca, in cazul in care nu primesc bon fiscal. De asemenea, anuntul va contine si numarul Telverde pe care il vor putea apela consumatorii pentru a reclama magazinele care nu le emit bon fiscal. Modelul anuntului este cuprins intr-un proiect de ordin, lansat vineri in dezbatere publica de Ministerul Finantelor.

Conform unui proiect de ordin, publicat vineri de Ministerul Finantelor pe pagina sa de internet, incepand din 1 martie, comerciantii ar putea fi obligati sa afiseze langa casele de marcat un anunt de atentionare a clientilor prin care sa-i informeze ca, in cazul in care nu primesc bon fiscal, pot sa pastreze produsul cumparat fara sa-l plateasca.
In cazul restaurantelor, barurilor, discotecilor si cluburilor, anuntul urmeaza sa figureze pe prima pagina a meniurilor sau ar putea fi afisat prin alte mijloace, astfel incat, la fiecare masa destinata clientilor, acestia sa aiba permanent posibilitatea de a citi anuntul de atentionare, se arata in proiectul de ordin.
In plus, anuntul va contine si numarul de telefon Telverde 0800.800.085 al Ministerului Finantelor, pe care consumatorii il vor putea apela gratuit pentru a semnala situatiile in care magazinele nu emit bonuri fiscale.
Modelul anuntului propus de Ministerul Finantelor (pe care il puteti consulta mai jos) va putea fi descarcat de pe site-ul institutiei, insa dupa ce proiectul de ordin va intra in vigoare.

Ministrul Finantelor, Darius Valcov, a anuntat inca de saptamana trecuta, conform Mediafax, ca din 1 martie magazinele vor avea obligatia sa detina la vedere un afis informativ cu un numar de telefon la care cumparatorii pot reclama situatiile in care nu este emis un bon fiscal pentru produsul achizitionat.
"Autoritatile vor pune la dispozitie un Telverde la care veti suna. La acel Telverde va raspunde o persoana sau un reprezentant care va va directiona mai departe. O echipa a ANAF care ori atunci, ori cand timpul ii va permite, va va lua toate datele de contact, deja are ziua si ora. Daca magazinul de unde va cumparati o pereche de pantofi de 300 de lei, de exemplu, va avea emis inainte de data si ora la care sunati un bon fiscal de 300 de lei, atunci va avea o problema", a declarat recent ministrul Finantelor, Darius Valcov, citat de agentia de presa.
Oficialul a adaugat atunci ca numarul de telefon si modelul afisului care va fi prezentat in magazine sunt deja stabilite prin ordin de ministru, document care a fost lansat vineri in dezbatere publica.
Proiectul de act normativ al MFP vine in contextul in care OG nr. 10/2015 a modificat OUG nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale si a stabilit ca daca operatorii economici refuza emiterea si inmanarea bonului fiscal clientului, atunci acesta are dreptul din 1 martie 2015 de a beneficia de bunul achizitionat sau de serviciul prestat fara plata contravalorii acestuia.
Referitor la acest aspect, Nadia Oanea, Senior Manager, Head of Tax in cadrul Baker Tilly Klitou, a declarat pentru AvocatNet.ro ca este un risc evident pentru operatorii economici de a nu emite bonuri fiscale.
"Totusi, consideram ca in practica va fi o decizie extrem de sensibila pe care clientul trebuie sa o ia, daca doreste sa se prevaleze de acest drept pe care noile prevederi legale i le confera sau totusi va plati pretul bunului/serviciului achizitionat", a continut specialistul.
Mai mult decat atat, acelasi document prevede ca operatorii economici sunt obligati sa afiseze la loc vizibil un anunt detaliat de atentionare a clientilor cu privire la acest drept al cumparatorilor. Pentru a pune in practica aceasta dispozitie, MFP a lansat recent in dezbatere publica proiectul de ordin mentionat anterior prin care a stabilit modelul anuntului pe care urmeaza sa il afiseze comerciantii.
Va reamintim ca prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc pe 13 aprilie, adica a doua zi de Paste. La aceasta extragere vor participa bonurile emise in intervalul calendaristic cuprins intre data de 2 februarie si data de 28 martie 2015, dupa cum s-a stabilit prin Ordinul MFP 106/2015.
Conform ministrului Finantelor, ANAF va verifica validitatea bonurilor castigatoare la loteria fiscala la sediul firmelor emitente, ocazie cu care va efectua si un control al activitatii firmelor respective.
Fondul de premiere alocat extragerii care se va desfasura a doua zi de Paste este de un milion de lei.

sursa www.avocatnet.ro 

joi, 9 octombrie 2014

De azi, contestarea actelor administrative fiscale se realizeaza printr-o noua procedura




Noua procedura de contestare a actelor administrative fiscale este cuprinsa in Ordinul ANAF nr. 2906/2014, publicata in Monitorul Oficial nr. 736 din 9 octombrie 2014, data la care a si intrat in vigoare.
Acest actul normativ abroga Ordinul ANAF nr. 450/2013, cel ce continea pana acum toate prevederile referitoare la cum trebuie depuse contestatiile impotriva actelor administrative ale Fiscului.
Prevederile din cele doua documente sunt foarte asemanatoare, astfel ca nu exista modificari majore in ceea ce priveste modul de contestare a actelor emise de ANAF.
Conform noilor reglementari, orice persoana care formuleaza o contestatie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie sa demonstreze dreptul sau sau interesul legitim lezat.
Lipsa actului administrativ fiscal inseamna nesolutionarea, in mod nejustiticat, in termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.
In ceea ce priveste bazele de impunere, acestea se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu si a deciziilor de impunere emise ulterior in temeiul acesteia.
Ce informatii contine o contestatie?
Legislatia fiscala stabileste ca o contestatie trebuie sa fie formulata in scris si sa cuprinda:
  • datele de identificare a contestatorului;
  • obiectul contestatiei;
  • motivele de fapt si de drept;
  • dovezile pe care se intemeiaza;
  • semnatura contestatorului sau a imputernicitului acestuia. Cand contestatia este formulata printr-un imputernicit al contestatorului, organele de solutionare competente vor verifica imputernicirea, iar in cazul in care contestatorul se afla in procedura de insolventa/reorganizare/faliment/lichidare, contestatia va purta semnatura si stampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz.
  • stampila, in cazul persoanelor juridice.
In situatia in care contestatia este formulata printr-un imputernicit al contestatorului, organele de solutionare competente vor verifica imputernicirea, iar in cazul in care contestatorul se afla in procedura de insolventa/reorganizare/faliment/lichidare, contestatia va purta semnatura si stampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz.
Atentie! Daca  ANAF constata neindeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsa fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei. Spre exemplu, contestatia poate fi respinsa ca:
  • nedepusa la termen, in situatia in care aceasta a fost depusa peste termenul prevazut de lege;
  • fiind depusa de o persoana lipsita de calitatea de a contesta, in cazul cand este formulata de o persoana fizica sau juridica lipsita de calitate procesuala;
  • fiind depusa de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, potrivit legii;
  • lipsita de interes, in cazul in care contestatorul nu demonstreaza ca a fost lezat in dreptul sau interesul sau legitim;
Pana acum, legislatia anterioara prevedea inca un motiv pentru care contestatia putea fi respinsa, care insa nu se mai regaseste in noile dispozitii. Mai exact, contestia putea fi respinsa ca prematur formulata, in situatia in care sumele contestate nu erau individualizate prin titlu de creanta si in situatia in care nu fusesera emise decizii privind baza de impunere. Aceasta prevedere nu mai este cuprinsa in noul ordin al Fiscului.
De asemenea, in situatia in care contestatia nu indeplineste cerintele de depunere (imputernicirea in original sau in copie legalizata, semnatura si stampila), organele de solutionare competente vor solicita contestatorului printr-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire, ca in termen de 5 zile de la comunicare sa indeplineasca aceste cerinte. In caz contrar, contestatia va fi respinsa.
Potrivit Ordinului ANAF nr. 2906/2014, in cazul in care contestatarul precizeaza ca obiectul contestatiei il formeaza actul administrativ fiscal atacat, fara insa a se mentiona, inauntrul termenului acordat de organul de solutionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizata pe feluri de impozite, taxe, datorie vamala, contributii, precum si accesorii ale acestora, sau masurile pe care le contesta, contestatia se considera formulata impotriva intregului act administrativ fiscal.
Contestatia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, iar la primirea contestatiei organul emitent al actului administrativ fiscal va intocmi dosarul contestatiei, precum si referatul cu propuneri de solutionare.
Dosarul contestatiei va cuprinde: contestatia in original, ce trebuie sa poarte semnatura persoanei indreptatite, precum si amprenta stampilei, in cazul contestatorului persoana juridica, imputernicirea avocatiala in original sau in copie legalizata, dupa caz, actul prin care se desemneaza administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul administrativ fiscal atacat, in copie, precum si anexele acestuia, dovada comunicarii actului administrativ fiscal atacat din care sa reiasa data la care acesta a fost comunicat, copii ale documentelor ce au legatura cu cauza supusa solutionarii, documentele depuse de contestator si sesizarea penala in copie, daca este cazul.
In plus, pe langa aceste acte, dosarul contestatie trebuie sa mai cuprinda si o copie de pe actul de identitate in cazul contestatorului persoana fizica, document care nu era prevazut de legislatia anterioara.
In cat timp poti contesta un act fiscal?
Codul de procedura fiscala stabileste ca o contestatie se depune in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii. Totusi, in cazul in care Fiscul a uitat sa precizeze in actul administrativ pe care il contestati informatii despre termenul in care respectivul document poate fi contestat si unde se depune contestatia, atunci legea va da dreptul sa depuneti contestatia in termen de 3 luni de la data comunicarii actului administrativ fiscal.
Atentie! Termenul de depunere a contestatiei se calculeaza pe zile libere, cu exceptia cazului in care prin lege se prevede altfel, neintrand in calcul nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul.
Trebuie sa stiti ca, dupa depunerea unei contestatii, aveti dreptul de a o retrage in orice moment pana la solutionarea ei. Mai mult decat atat, prin retragerea contestatiei nu pierdeti dreptul de a se inainta o noua contestatie, atata timp cat respectati termenului general de depunere a acesteia.
La fel ca si pana acum contestatia poate fi retrasa in tot sau in parte.
"Retragerea contestatiei poate fi facuta in tot sau in parte. In situatia in care cererea de retragere are ca obiect doar anumite capete de cerere din contestatia initiala, despre aceasta se va face mentiune in decizia emisa in solutionarea cauzei; contestatia si cererea de retragere partiala vor fi conexate, pentru o mai buna solutionare a cauzei", se precizeaza in actul normativ publicat recent in Monitorul Oficial.
Cererea de retragere a unei contestatii trebuie sa fie semnata de contestator sau de imputernicit, cu indeplinirea acelorasi conditii de forma prevazute la formularea si depunerea contestatiei. In cazul in care contestatorul se afla in procedura de insolventa/reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a contestatiei va purta semnatura si stampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz. Persoanele fizice vor anexa la cererea de retragere copia actului de identitate.
Dupa admiterea contestatiei se decide anularea totala sau partiala a actului atacat 
Potrivit legislatiei fiscale, in solutionarea contestatiei, ANAF se pronunta prin decizie.
"Decizia emisa in solutionarea contestatiei este definitiva in sistemul cailor administrative de atac, in sensul ca asupra ei organul de solutionare competent nu mai poate reveni, cu exceptia situatiilor privind indreptarea erorilor materiale, potrivit legii, si este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale actelor administrative fiscale contestate", prevede Ordinul ANAF nr.2906/2014, actul normativ care, alaturi de Codul de procedura fiscala, reglementeaza procedura de depunere si solutionare a contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.
Codul de procedura fiscala prevede ca o contestatie va putea fi:
  • admisa, in totalitate sau in parte;
  • respinsa.
In cazul admiterii contestatiei se decide, dupa caz, anularea totala sau partiala a actului atacat. Anularea partiala/totala se dispune in situatia in care pentru aceleasi obligatii fiscale exista doua sau mai multe titluri de creanta sau daca organele de inspectie fiscala, ca urmare a desfiintarii, au depasit limitele investirii.
In situatia in care se pronunta o solutie de desfiintare totala sau partiala a actului atacat, in considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desfiintare. Decizia de desfiintare este pusa in executare in termen de 30 de zile de la data comunicarii deciziei, iar verificarea vizeaza strict aceeasi perioada si acelasi obiect al contestatiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente. Prin noul act administrativ fiscal, intocmit conform considerentelor deciziei de solutionare, nu se pot stabili in sarcina contestatorului sume mai mari decat cele din actul desfiintat, acesta putand fi contestat potrivit legii. In mod corespunzator nu poate fi diminuata pierderea fiscala cu o suma mai mare decat cea inscrisa in actul desfiintat.
In acelasi timp, contestatia poate fi respinsa din mai multe motive. Spre exemplu, contestia poate fi respinsa ca:
  • neintemeiata, in situatia in care argumentele de fapt si de drept prezentate in sustinerea contestatiei nu sunt de natura sa modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;
  • nemotivata, in situatia in care contestatorul nu prezinta argumente de fapt si de drept in sustinerea contestatiei;
  • fiind fara obiect, in situatia in care sumele si masurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat;
  • inadmisibila, in situatia contestarii deciziilor de impunere emise in temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, avand in vedere prevederile art. 205 alin. (6) din Codul de procedura fiscala.
De asemenea, asa cum precizam anterior, o contestatie poate fi respinsa si pentru neindeplinirea unor conditii procedurale (nu a fost depusa la termen, a fost depusa de o persoana care nu avea dreptul de a contesta, etc.).

sursa : www. avocatnet.ro

vineri, 3 octombrie 2014

Agenda fiscala a lunii octombrie: Ce formulare trebuie sa depuneti la ANAF luna aceasta?



7 octombrie este termenul pentru:
Declaratia de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, Formularul 092. Se depune de contribuabilii inregistrati in scop de TVA care utilizeaza ca perioada fiscala trimestrul si care au efectuat o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, fiind astfel obligati sa si modifice perioada fiscala, devenind platitori de TVA lunar.
Urmatoarele declaratii trebuie depuse pana pe 10 octombrie:
Declaratia de inregistrare fiscala/de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, Formularul 010. Se depune de catre persoanele juridice, care au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire.

Declaratia de inregistrare fiscala/Declaratia de mentiuni pentru persoane fizice romane, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decat persoanele fizice romane care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, care au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire.
Declaratia de inregistrare fiscala/Declaratia de mentiuni pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere (OMFP nr. 250/2013), Formularul 070. Se depune de catre contribuabilii persoane fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere. Sunt exceptati contribuabilii care desfasoara exclusiv activitati intr-o forma de asociere.
Declaratia de mentiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA in cazul persoanelor impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care in cursul unui an calendaristic nu depasesc plafonul de scutire prevazut la art.152 din Codul fiscal, Formularul 096. Se depune de catre persoanele impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care nu au depasit plafonul de scutire si care doresc sa fie scoase din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA.
Pana pe 15 octombrie trebuie efectuate raportarile:
Situatia eliberarilor pentru consum de tigarete/tigari si tigari de foi in luna/anul se depune de antrepozitarii autorizati, destinatarii inregistrati sau importatorii autorizati pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situatia eliberarilor pentru consum de tutun fin taiat, destinat rularii in tigarete/alte tutunuri de fumat in luna/anul se depune de antrepozitarii autorizati, destinatarii inregistrati sau importatorii autorizati pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situatia centralizatoare privind achizitiile/utilizarile de produse accizabile si livrarile de produse finite rezultate in luna/anul pentru luna precedenta se depune de operatorii economici care detin autorizatii de utilizator final, pentru produse energetice, pentru alcoolul etilic si produse alcoolice.
Situatia centralizatoare privind achizitiile si livrarile de produse accizabile pentru luna precedenta se depune de catre destinatarii inregistrati si reprezentantii fiscali pentru achizitiile si livrarile intracomunitare de produse accizabile.
Situatia privind operatiunile desfasurate in antrepozitul fiscal de productie pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru productie produse accizabile.
Situatia privind operatiunile desfasurate in antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru depozitare produse accizabile.
Jurnalele privind livrarile de combustibil destinat utilizarii exclusiv pentru aviatie sau navigatie, pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru productie/depozitare.
Jurnalele privind achizitiile/livrarile de combustibil destinat utilizarii exclusiv pentru aviatie sau navigatie, pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru depozitare.
Situatia privind livrarile de produse accizabile in luna/anul, pentru luna precedenta se depune de operatorii economici care detin autorizatii de expeditor inregistrat.
Evidenta achizitionarii, utilizarii si returnarii marcajelor pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati, destinatarii inregistrati si importatorii autorizati de produse supuse marcarii.
Important! Cu toate ca, nu este declaratie fiscala,  va reamintestim ca, pana pe 15 octombrie, trebuie depusa declaratia INTRASTAT, al carei prag valoric este de 500.000 de lei pentru introducerile intracomunitare de bunuri si de 900.000 de lei pentru expedierile intracomunitare de bunuri. Termenul limita de transmitere a acestei declaratii il reprezinta intotdeauna data de 15 a lunii urmatoare celei de referinta, chiar daca intr-o luna aceasta este o zi libera, precum sambata sau duminica. Totusi, declaratia poate fi depusa online si in prima zi lucratoare care urmeaza datei de 15 (daca aceasta este o zi libera), fara penalitati.
Declaratiile cu termen pana pe 27 octombrie:
Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat, Formularul 100, format electronic. Se depune lunar de contribuabilii prevazuti in OPANAF nr. 3136/2013, anexa 2, cap. I, subcap. 1, par. 1.1 si trimestrial de contribuabilii prevazuti in OPANAF nr. 3136/2013, anexa 2, cap. I, subcap. 1, par. 1.2. De asemenea, se depune la alte termene de contribuabilii prevazuti in OPANAF nr. 3136/2013, anexa 2, cap. I, subcap. 1, par. 1.4.
Declaratia privind distribuirea intre asociati a veniturilor si cheltuielilor aferente trimestrului precedent, Formularul 104. Se depune de catre persoanele juridice constituite intre contribuabilii prevazuti la art. 13, lit. c) si e) din Codul fiscal.
Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, Formularul 112. Aceasta se depune pentru luna precedenta, de persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori, precum si entitatile asimilate angajatorului, care au calitatea de platitori de venituri din activitati dependente, precum si de institutiile publice care calculeaza, retin, platesc si suporta contributii sociale obligatorii in numele asiguratului. Pentru trimestrul precedent, declaratia trebuie depusa de catre contribuabilii prevazuti la art. 58 alin. (2) din Codul fiscal.
Declaratia privind veniturile sub forma de salarii din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania si de catre persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania pentru luna precedenta, Formularul 224. Se depune de persoanele fizice care obtin salarii din strainatate pentru activitati in Romania si persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania.
Decontul de taxa pe valoarea adaugata, Formularul 300, format electronic. Se depune lunar, trimestrial, semestrial sau anual de persoanele impozabile inregistrate ca platitori de TVA conform art. 153 Codul fiscal.
Decontul special de taxa pe valoarea adaugata pentru luna precedenta, Formularul 301, format electronic. Se depune de persoanele inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal si care au efectuat achizitii intracomunitare in luna precedenta, achizitii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achizitii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum si pentru contribuabilii neinregistrati si care nu au obligatia inregistrarii, care au efectuat achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.
Declaratia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata, Formularul 307. Se depune de persoanele impozabile prevazute la art. 134 alin. (5), art. 128 alin. (7), art. 152 alin. (7), art. 153 alin. (9) lit. a) – e) si g) din Codul fiscal.
Declaratia privind taxa pe valoarea adaugata datorata de catre persoanele impozabile al caror cod de inregistrare in scopuri de taxa pe valoarea adaugata a fost anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul fiscal, Formularul 311. Se depune de persoanele impozabile al caror cod de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul fiscal si care efectueaza in perioada in care nu au cod valid de TVA, livrari si/sau achizitii/prestari de bunuri/servicii care sunt obligate la plata TVA.
Declaratia recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare de bunuri pentru luna trecuta, Formularul 390 VIES. Se depune de contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.
Declaratia informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national aferente perioadei de raportare precedente (luna, trimestrul etc.; perioada de raportare este cea declarata pentru depunerea decontului de TVA, prevazuta la art. 156^1 din Codul fiscal), Formularul 394. Se depune de:
  • persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania, conform art. 153 din CF obligate la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) si alin. (7) din CF, pentru operatiuni impozabile in Romania, conform art. 126 alin. (1);
  • persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania, conform art. 153 din CF, care realizeaza in Romania, de la persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania, achizitii de bunuri sau servicii taxabile.
Atentie! Declaratia 394 nu se depune pe zero.
Important! Desi nu sunt declaratii fiscale, AvocatNet.ro va reaminteste ca, pana pe 25 septembrie, trebuie raportate si platite obligatiile pentru Fondul de mediu.
Decontul special de taxa pe valoarea adaugata pentru trimestrul precedent (sistem VOES). Se depune de catre persoanele impozabile nestabilite care presteaza servicii electronice persoanelor neimpozabile.
Cererea de restituire a accizelor de catre importatori pe trimestrul precedent. Se depune de catre beneficiarii scutirilor de accize.
Cererea de restituire a accizelor in cazul vanzarilor la distanta pe trimestrul precedent. Se depune de catre vanzatorii la distanta.
 
Ce impozite si taxe aferente lunii septembrie trebuie platite pana pe 27 octombrie?
In afara de depunerea declaratiilor, contribuabilii trebuie sa efectueze pana pe 27 octombrie urmatoarele plati:
  • Accize;
  • TVA;
  • Impozit pe titeiul si gazele naturale din productia interna,
  • Impozit pe veniturile nerezidentilor,
  • Impozit pe salarii (OP separat pentru Sediu Social si fiecare sediu secundar, daca este cazul),
  • Impozit pe veniturile din activitati independente, cu regim de retinere la sursa,
  • Impozit pe veniturile din dividende platite in luna septembrie,
  • Impozit pe veniturile din dobanzi,
  • Impozit pe alte venituri din investitii,
  • Impozit pe veniturile din pensii,
  • Impozit pe veniturile din premii si din jocuri de noroc,
  • Impozit pe veniturile din alte surse,
  • Impozitul retinut la sursa din luna precedenta - se plateste de catre contribuabilii care obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala, din contracte/conventii civile si de agent, din expertiza contabila, tehnica, juridiciara si extrajudiciara, de catre contribuabilii persoane fizice care care obtin venituri dintr-o asociere cu o persoana juridica, de catre cei care realizeaza venituri din premii si jocuri de noroc, precum si de catre nerezidentii care obtin venituri;
  • Impozitul pe profit - plata anticipata aferenta trimestrului al III din 2014 - se achita de catre contribuabilii care aplica sistemul de declarare si plata a impozitului pe profit anual, cu plati anticipate;
  • Impozitul pe venitul din activitati agricole - plata a 50% din acest impozit (prima rata) - se achita de catre contribuabilii care obtin venituri din activitati agricole, stabilite prin norme;
  • Varsaminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neincadrate;
  • Contributia de asigurari sociale (pensii),
  • Contributia la asigurarile sociale de sanatate,
  • Contributia la fondul pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate,
  • Contributia la bugetul asigurarilor pentru somaj,
  • Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
     
     
    sursa www.avocatnet.ro

duminică, 31 august 2014

Neachitarea amenzii contraventionale in termen de 30 de zile atrage inlocuirea acesteia cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 629 din data de 27 august 2014 a fost publicată Ordonanţa nr. 17/2014 pentru modificarea art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Astfel, potrivit modificării aduse, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a), în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Procesele şi cererile privind înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a OG  nr. 17/2014 se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Notă: În reglemetarea anterioară, art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevedea că “În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii si nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecata pe a cărei rază teritorială s-a savârsit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunitatii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

sursa : legal-land.ro

marți, 26 august 2014

O decizie recenta a CJUE clarifica drepturile debitorilor executati silit de banci. Care sunt efectele concrete in Romania?




Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronuntat recent in cauza C-169/14, care a avut ca obiect o cerere de decizie preliminara referitoare la aplicarea art. 7 al Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in raport cu dispozitiile dreptului civil spaniol privind executarea silita.
Mai exact, doi cetateni spanioli au contractat un credit ipotecar de 300.500 de euro cu garantie asupra locuintei lor, de la Banca Bilbao, insa in conditiile in care nu au platit ratele lunare, banca a solicitat plata imprumutului, insotita de dobanzile ordinare si de intarziere, precum si vanzarea silita a bunului imobil ipotecat in favoarea sa, se arata pe site-ul CJUE.
In urma deschiderii procedurii de executare a ipotecii, reclamantii din litigiul principal au formulat o opozitie la aceasta, care a fost respinsa, astfel ca reclamantii au declarat apel impotriva deciziei de respingere, care a fost declarat admisibil.
Procedura civila spaniola permite atacarea cu apel a deciziei care, prin admiterea opozitiei formulate de un debitor, pune capat procedurii de executare ipotecara, dar aceasta NU permite in schimb debitorului a carui opozitie a fost respinsa sa atace cu apel hotararea instantei de prim grad prin care a fost dispusa continuarea procedurii de executare silita, se mentioneaza pe site-ul CJUE.
Astfel, judecatorul national din Spania a semnalat incompatibilitatea unor prevederi procedurale de reglementare a incidentelor ivite in cadrul executarii silite cu dispozitiile supranationale amintite mai sus, a punctat Elena Davidescu, Senior Associate in cadrul Predoiu Law Firm.
In raspunsul formulat la intrebarile adresate de instanta spaniola, CJUE a stabilit ca debitorii asupra carora a fost demarata executarea silita (de exemplu, de catre banci) ar trebui sa aiba dreptul sa atace cu apel decizia instantei de incuviintare a executarii, daca in contractul de credit exista posibile clauze abuzive
Conform Curtii, dispozitiile art. 7 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE, coroborat cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate in sensul in care se opun unui sistem de executare silita in care o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de catre instanta de fond, avand in vedere ca debitorul urmarit - consumator, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, iar de partea cealalta, profesionistul - creditor urmaritor, are posibilitatea exercitarii aceastei cai de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii ori prin care este declarata inaplicabila o clauza abuziva.
 In lumina imprejurarilor concrete ale acestei spete, s-a statuat ca nu este suficient ca resortisantul sa poata ataca executarea silita imobiliara sub aspectul existentei clauzelor abuzive, daca aceasta posibilitate nu este dublata de suspendarea executarii sau daca aceasta este urmata doar de un control sumar finalizat cu o hotarare definitiva pentru debitor prin care se transeaza executarea silita.
"Exemple de riscuri la care este expus un consumator parte intr-un contract ce include clauze abuzive, precum si exemple de masuri jurisdictionale nationale insuficiente pentru a oferi protectie de natura a restabili echilibrul partilor mai pot fi imaginate si, cu siguranta, ele vor mai fi deduse Curtii. De aceea, in lumina fortei obligatorii a hotararilor CJUE pentru instantele nationale, trebuie asimilat principiul degajat de acest rationament si anume faptul ca modalitatile procedurale identificate de statele membre in virtutea marjei de apreciere trebuie sa fie apte sa confere o protectie jurisdictionala concreta si sa raspunda pe deplin cerintei de limitare a abuzurilor in scopul reasezarii partilor pe pozitii de egalitate (contractuala si procesuala)"
Decizia instantei europene in cauza C-169/14 completeaza Hotararea Aziz - C-415/11 a CJUE care spune ca instantele nationale ar trebui sa verifice din oficiu daca exista clauze abuzive in contractele de credit ce constituie titlu executoriu, si confera consumatorului dreptul la o contestatie la executare si la o suspendare provizorie a executarii, mai ales in cazul in care imobilul supus executarii este locuinta debitorului.
Instanta de executare din Romania va fi obligata sa accepte si apelul debitorului
Potrivit dreptului romanesc, debitorul nu poate contesta incuviintarea executarii silite atunci cand exista un titlu de executare, asa cum sunt contractele de credit bancar.
Analizand in paralel hotararea CJUE in cauza si legislatia interna in materie si dand totodata curs obligatiei de interpretare a acestor dispozitii, instanta de executare va fi obligata sa accepte si apelul debitorului impotriva incheierii de respingere a opozitiei sale, intr-o cauza ce priveste executarea unui contract de credit ce ar putea contine clauze abuzive, a continuat avocatul.
Transpusa in mod pragmatic in sistemul nostru de drept, o asemenea conformare se va putea realiza fie prin inlaturarea apelului conferit creditorului, fie prin conferirea, in mod expres, a acestui drept si debitorului.
Nu trebuie insa pierdut din vedere un element esential, stabilit expres de CJUE in interpretarea data, si anume conditionarea dreptului de apel al debitorului de existenta in contractul de credit a unor posibile clauze abuzive.
Asadar, o eventuala legiferare in plan intern, in deplin acord cu dispozitiile comunitare, va trebui sa sintetizeze si sa acopere cu mare tact notiunea de clauze abuzive, semnele care ar putea genera suspiciunea existentei unor asemenea clauze, precum si modalitatea in care judecatorii ar fi tinuti sa sesizeze aceste posibile clauze, a continuat sursa citata.
Deciziile cu scop de clarificare a interpretarii unor norme comunitare trebuie observate cu atentie de statele membre intrucat ele ofera directii de intelegere a intentiei legiuitorului european si de aplicare corecta de catre autoritatile chemate sa respecte forta obligatorie a hotararilor.
"Sintetizand, cum jurisprudenta Curtii de la Luxemburg ofera clarificari in sensul ca instanta nationala sesizata cu un incident in cadrul unei proceduri de executare silita este obligata sa analizeze ex officio caracterul abuziv al clauzelor (prezumand existenta unor astfel de clauze in cuprinsul contractelor incheiate cu consumatorii), riscul la care institutiile bancare sunt expuse, tinand cont si de faptul ca acestea sunt obligate in virtutea Legii nr. 193/2000 la revizuirea tuturor contractelor similare, este fara indoiala unul marit".
Procedura incuviintarii silite de la noi nu este contrara legislatiei europene
Legislatia romaneasca din domeniul supus analizei prevede ca, in procedura civila, exista posibilitatea suspendarii executarii, cu indeplinirea unor conditii, si chiar in regim de urgenta prin apelarea la institutia suspendarii provizorii.
De asemenea, legiuitorul a creat posibilitatea verificarii legalitatii titlului executoriu, chiar in cadrul contestatiei la executare, prin promovarea contestatiei prevazute in legislatia procesual-civila anterioara la art. 399 alin. (3), preluate in art. 712 alin. (2) din Noul Cod de Procedura Civila.
"Conditia ca pentru contestarea fondului dreptului cuprins in titlul executoriu sa nu existe o alta cale speciala de atac este o expresie a adagiului electa una via si nu poate fi considerata o limitare a dreptului de a inceta efectele clauzei abuzive, in conditiile in care daca s-ar uzita calea speciala prevazuta de lege, consumatorul ar avea oricum posibilitatea sa apeleze la garantia procesuala a suspendarii".
Astfel, spre deosebire de dreptul spaniol, legislatia noastra prevede, ca in cazul desfiintarii ulterioare a titlului executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestuia sunt desfiintate ope legis, garantand astfel consumatorului repunerea partilor in situatia anterioara, chiar si atunci cand nu au fost indeplinite conditiile pentru suspendarea executarii (art. 642 NCPC).
Tot in opozitie cu prevederile analizate din procedura civila spaniola, in sistemul de drept romanesc, exista posibilitatea, egala pentru ambele parti, de a ataca hotararea prin care s-a solutionat contestatia la executare cu caile de atac prevazute de lege, in functie de obiectul contestatiei la executare. Asadar, pe plan procesual, partile se bucura de egalitate juridica, garantandu-se si sub acest aspect dreptul la un proces echitabil.
In ceea ce priveste procedura incuviintarii executarii silite,  legea procesual-civila prevede insa ca incheierea de admitere a incuviintarii nu este supusa niciunei cai de atac, in timp ce incheierea de respingere este supusa recursului, de care poate uza doar creditorul, in termen de 5 zile de la comunicare (art. 665 alin. (6) NCPC).
"Desi aparent priveaza debitorul de egalitatea armelor detinute de creditor, textul mai sus mentionat nu este contrar intelesului directivei, deoarece reglementeaza o procedura necontencioasa, sumara si preliminara executarii silite propriu-zise. Fiind o procedura necontencioasa, incuviintarea executarii silite nu se finalizeaza cu stabilirea unui drept impotriva debitorului si ca atare judecatorul care autorizeaza demararea executarii nu are caderea de a verifica chestiuni privind fondul raportului ce a condus la executarea silita, concluzie care se impune si prin prisma cazurilor limitativ prevazute de alin. (5) al aceluiasi articol in care se poate respinge incuviintarea".
De altfel, legiuitorul a prevazut posibilitatea anularii incheierii de incuviintare a executarii silite pe calea contestatiei la executare (art. 711 alin. (3) NCPC), asa incat chiar daca s-ar considera ca instanta ar avea posibilitatea analizarii clauzelor abuzive in procedura sumara a incuviintarii, oricum aceasta judecata ar fi cenzurabila in contextul mai amplu al contestatiei la executare, aceasta din urma devenind astfel un mijloc procesual suficient, in ansamblul reglementarilor nationale in materie, pentru a face sa inceteze efectele unei clauze abuzive.
  O atentie deosebita ar trebui acordata contestatiei la executare prevazuta de legea speciala a cambiei si biletului la ordin (care anterior modificarii prin legea de punere in aplicare a NCPC purta denumirea de opozitie la executare si care beneficia de un regim juridic distinct de cel al contestatiei).
"Dincolo de disputele privind coexistenta celor doua cai de atac in cazul unei executari silite pornite in baza unei cambii sau a unui bilet la ordin, era indeobste recunoscut ca apararile de fond impotriva dreptului derivat din titlul executoriu pot fi deduse instantelor de judecata pe calea opozitiei. Cu toate acestea, exceptiile primite impotriva unui astfel de titlu, specific raporturilor comerciale si ca atare un titlu formal, complet, incorporand o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, sunt limitativ prevazute de legea speciala".
Asadar, intr-o cauza in care executarea silita s-a pornit impotriva unui consumator in baza unui astfel de titlu emis in garantarea unui contract incheiat cu un profesionist (situatie des intalnita si in practica bancara), s-ar putea pune problema posibilitatii/obligatiei instantei de judecata de a aprecia existenta si/sau intinderea obligatiei urmarite si prin raportare la clauzele abuzive ce permit determinarea acesteia, iar jurisprudenta in materie a CJUE ar indreptati pe deplin o astfel de analiza, cu atat mai mult cu cat pentru aceasta nu exista o alta cale de atac speciala, ci doar actiune de drept comun in anularea clauzelor abuzive, subliniat sursa citata.
In conditiile in care pozitia de inferioritate a consumatorului in raport cu contractantul la formarea contractului privind livrarea serviciului bancar nu poate fi negata, este absolut necesara interventia statelor membre pentru asigurarea pe plan legislativ a posibilitatii de cenzurare a eventualelor abuzuri atunci cand interesul capata o forma concreta, deci mai cu seama in cadrul unei executari silite, considera specialistul.
"Prin urmare, motivelor de ineficacitate expres prevazute de legile speciale de reglementare a unor titluri executorii altele decat hotararile judecatoresti li se adauga motivul existentei clauzelor abuzive, asupra carora instantele sunt obligate a se pronunta in vederea asigurarii unui echilibru intre securitatea contractuala ceruta de catre comercianti si eficacitatea protectiei dorite de catre consumatori, expresie a prevalentei bunei-credinte contractuale in detrimentul fortei obligatorii a contractului".
Legea nr. 193/200 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori ar putea fi completata, conform avocatului, cu prevederi exprese in sensul obligarii instantei de judecata de a verifica, din oficiu, existenta clauzelor abuzive in cuprinsul contractelor amintite, atat in litigii vizand actiuni principale directe impotriva unor astfel de contracte, cat si in alte litigii a caror solutionare depinde de valabila asumare a unor astfel de clauze (de exemplu, executarile silite).

sursa :www.avocatnet.ro
 

marți, 19 august 2014

Ce regim de impozitare au abonamentele de transport platite de angajatori?



Conform Codului fiscal, veniturile din salarii reprezinta toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca.
Totusi, exista anumite venituri care nu intra in sfera veniturilor salariale si care, prin urmare, nu sunt supuse impozitului pe venit.
Potrivit Codului fiscal, printre sumele de bani care nu sunt incluse in veniturile salariale si nu impozabile in intelesul impozitului pe venit se numara:
  • ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere,
  • veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor,
  • cadourile oferite salariatelor, 
  • contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca.
  • contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul intre localitatea in care angajatii isi au domiciliul si localitatea unde se afla locul de munca al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situatiile in care nu se asigura locuinta sau nu se suporta contravaloarea chiriei, conform legii
  • sursa : www.avocatnet.ro 

miercuri, 6 august 2014

Raportarile contabile pentru primul semestru se depun pana in 18 august. Formularele electronice, disponibile deja




Ordinul MFP nr. 936/2014 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2014 a operatorilor economici a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014. Documentul a intrat in vigoare la data publicarii si actualizeaza regulile aplicabile in domeniu, insa nu aduce modificari substantiale.
Astfel, ca si pana acum, sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2014 se aplica, in mod obligatoriu, operatorilor economici care in exercitiul financiar precedent au inregistrat o cifra de afaceri peste 220.000 lei.
Acestia vor depune raportarile contabile pana cel tarziu la data de 18 august 2014, prevederea aplicandu-se inclusiv subunitatilor deschise in Romania de societati rezidente in state apartinand Spatiului Economic European, indiferent de exercitiul financiar ales.
Raportarile se depun la unitatile teritoriale ale MFP, in format hartie si in format electronic sau numai in forma electronica pe portalul www.e-guvernare.ro, avand atasata o semnatura electronica extinsa.
In ceea ce priveste formatul electronic al raportarilor contabile la 30 iunie 2014, ce contine formularistica necesara si programul de verificare cu documentatia de utilizare aferenta, acesta se obtine prin folosirea programului de asistenta elaborat de Ministerul Finantelor Publice, pus la dispozitia entitatilor gratuit de unitatile teritoriale ale MFP. De asemenea, programul de asistenta poate fi descarcat de pe portalul MFP, de la adresa www.mfinante.ro.
Operatorii pot completa deja raportarile contabile, intrucat Fiscul a publicat, recent, formularele electronice ale documentelor care trebuie transmise in acest an.
Mai exact, dupa cum se arata pe pagina de internet a Fiscului, aplicatiile pentru raportarile contabile sunt disponibile in sectiunea "Descarcare declaratii".
Asadar, pentru a putea accesa formularele electronice, contribuabilii trebuie sa urmeze urmatorii pasi:
Pasul 1











Pasul 2








Pasul 3












Atentie! Cei care nu depun raportarile contabile pana la data de 18 august vor fi sanctionati contraventional, cu amenzi ce pot ajunge pana la 5.000 de lei.
sursa :www.avocatnet.ro

Situatiile financiare anuale consolidate trebuie intocmite pana la 31 august. Cine are aceasta obligatie si ce cuprind documentele?

 
Conform Ordinului MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, situatiile financiare anuale consolidate sunt elaborate in conformitate cu Reglementarile contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene.
Situatiile financiare anuale consolidate trebuie intocmite de societatea-mama, daca aceasta face parte dintr-un grup de societati si daca indeplineste una dintre urmatoarele conditii, cuprinse in dispozitiile citate:
  • detine majoritatea drepturilor de vot ale actionarilor sau asociatilor intr-o alta societate denumita filiala;
  • este actionar sau asociat al unei societati si majoritatea membrilor organelor de administratie, conducere si de supraveghere ale societatii in cauza (filiala), care au indeplinit aceste functii in cursul exercitiului financiar, in cursul exercitiului financiar precedent si pana in momentul intocmirii situatiilor financiare anuale consolidate, au fost numiti doar ca rezultat al exercitarii drepturilor lor de vot;
  • este actionar sau asociat al unei societati si detine singura controlul asupra majoritatii drepturilor de vot ale actionarilor ori asociatilor societatii, ca urmare a unui acord cu alti actionari sau asociati;
  • este actionar sau asociat si are dreptul de a exercita o influenta dominanta asupra filialei, in temeiul unui contract incheiat cu societatea comerciala in cauza ori al unei clauze din actul constitutiv sau statut, daca legislatia aplicabila filialei permite astfel de contracte ori clauze;
  • societatea-mama detine puterea de a exercita sau exercita efectiv o influenta dominanta ori control asupra unei filiale;
  • este actionar sau asociat si are dreptul de a numi ori de a revoca majoritatea membrilor organelor de administratie, conducere sau de supraveghere ale filialei; sau
  • societatea-mama si filiala sunt conduse pe o baza unificata de catre societatea-mama.
Totusi, exista si exceptii de la prevederile mentionate mai sus. Asa incat, o societate-mama este scutita de la intocmirea situatiilor financiare anuale consolidate daca, la data bilantului consolidat, societatile comerciale care urmeaza sa fie consolidate nu depasesc impreuna, pe baza celor mai recente situatii financiare anuale ale acestora, limitele a doua dintre urmatoarele trei criterii:
  • total active: 17.520.000 euro;
  • cifra de afaceri neta: 35.040.000 euro;
  • numar mediu de salariati in cursul exercitiului financiar: 250.
Atunci cand la data bilantului societatii-mama entitatile care urmeaza sa fie consolidate depasesc sau inceteaza sa mai depaseasca limitele a doua din cele trei criterii de mai sus, acest fapt afecteaza aplicarea derogarii, numai daca acest lucru are loc in doua exercitii financiare consecutive, se arata in legislatia in vigoare.
Criteriile de marime prevazute anterior se stabilesc pe baza situatiilor financiare anuale ale societatii-mama si ale filialelor sale.
 
Cum se intocmesc situatiile financiare anuale consolidate?
In Reglementarile contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul MFP nr. 3055/2009, se precizeaza ca situatiile financiare anuale consolidate cuprind bilantul consolidat, contul de profit si pierdere consolidat si notele explicative la situatiile financiare anuale consolidate. Aceste documente constituie un tot unitar.
Mai mult decat atat, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, situatiile financiare anuale consolidate trebuie sa fie insotite de o declaratie scrisa a administratorului societatii-mama, prin care acesta isi asuma raspunderea pentru intocmirea situatiilor financiare anuale consolidate si confirma ca:
  • politicile contabile utilizate la intocmirea situatiilor financiare anuale consolidate sunt in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile;
  • situatiile financiare anuale consolidate ofera o imagine fidela a pozitiei financiare, a performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea grupului.
Reglementarile citate stabilesc ca situatiile financiare anuale consolidate se intocmesc in mod clar si trebuie sa ofere o imagine fidela a activelor, datoriilor, pozitiei financiare si a profitului sau pierderii entitatilor incluse in aceste situatii financiare, considerate ca un tot unitar.
"Daca aplicarea prevederilor prezentelor reglementari nu este suficienta pentru a oferi o imagine fidela […] in notele explicative la situatiile financiare anuale consolidate trebuie prezentate informatii suplimentare", se arata in dispozitiile citate.
De asemenea, autoritatile de reglementare pot solicita prezentarea in situatiile financiare anuale consolidate a unor informatii suplimentare fata de cele care trebuie sa fie prezentate in concordanta cu reglementarile in vigoare.
La fel ca in cazul raportarilor contabile anuale, si situatiile financiare consolidate trebuie auditate de catre una sau mai multe persoane fizice sau juridice autorizate (auditori statutari).
Totodata, auditorii trebuie sa exprime si un punct de vedere referitor la gradul de conformitate a raportului consolidat al administratorilor (care trebuie elaborat pentru fiecare exercitiu financiar) cu situatiile financiare anuale consolidate pentru acelasi exercitiu financiar.
Legea contabilitatii stabileste ca situatiile financiare anuale consolidate ale unei societati-mama se intocmesc pentru acelasi exercitiu financiar aplicabil situatiilor financiare anuale ale societatii-mama. Daca exercitiul financiar al filialelor difera de exercitiul financiar aplicabil societatii-mama, atunci situatiile financiare anuale consolidate pot fi intocmite la o alta data pentru a tine cont de exercitiul financiar al majoritatii sau al celor mai importante dintre societatile consolidate, se arata in actul normativ citat.
Important! O societate-mama trebuie sa intocmeasca atat situatii financiare anuale pentru propria activitate, cat si situatii financiare anuale consolidate.
 
Cine aproba si semneaza raportarile?
Situatiile financiare anuale consolidate se intocmesc si se publica, conform legislatiei in vigoare, in moneda nationala. Mai departe, acestea trebuie semnate de persoanele in drept, cuprinzand urmatoarele informatii:
  • numele si prenumele persoanei care le-a intocmit, inscrise in clar;
  • calitatea acesteia (director economic, contabil-sef sau alta persoana desemnata prin decizie scrisa de administratorul societatii-mama, persoana autorizata potrivit legii, membra a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania);
  • numarul de inregistrare in organismul profesional, daca este cazul.
In dispozitiile citate se precizeaza ca situatiile financiare anuale consolidate sunt supuse aprobarii adunarii generale a actionarilor societatii-mama, pe baza raportului consolidat al administratorilor pentru exercitiul financiar in cauza si a raportului persoanei responsabile cu auditarea situatiilor financiare anuale consolidate.
31 august, termenul limita pentru intocmirea situatiilor financiare consolidate
Situatiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar si se intocmesc in termen de opt luni de la incheierea exercitiului financiar al societatii-mama, se precizeaza in Legea nr. 82/1991.
Cu alte cuvinte, aceste documente trebuie realizate pana la 31 august 2014.
In plus, consiliul de administratie, respectiv directoratul societatii-mama, este obligat ca in termen de 15 zile de la data aprobarii acestora sa depuna la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor situatiile financiare anuale consolidate, se arata in actul normativ.
Situatiile financiare anuale consolidate, aprobate in mod corespunzator, impreuna cu raportul consolidat al administratorilor si raportul persoanei responsabile cu auditarea situatiilor financiare anuale consolidate, se publica de entitatea care a intocmit situatiile financiare anuale consolidate, conform legislatiei in vigoare.
Ori de cate ori situatiile financiare anuale consolidate si raportul consolidat al administratorilor se publica in intregime, acestea trebuie sa fie reproduse in forma si continutul pe baza carora auditorii statutari si-au intocmit raportul lor. Acestea trebuie sa fie insotite de textul complet al raportului de audit.
Daca situatiile financiare anuale consolidate nu se publica in intregime, trebuie sa se indice faptul ca versiunea publicata este o forma prescurtata si trebuie sa se faca trimitere la oficiul registrului comertului la care au fost depuse situatiile financiare anuale consolidate. In cazul in care situatiile financiare anuale consolidate nu au fost inca depuse, acest lucru trebuie prezentat. In acest caz raportul de audit nu se publica, dar se mentioneaza daca a fost exprimata o opinie de audit fara rezerve, cu rezerve sau contrara, sau daca auditorii statutari nu au fost in masura sa exprime o opinie de audit. De asemenea, se mentioneaza daca raportul de audit face vreo referire la orice aspecte asupra carora auditorii statutari atrag atentia printr-un paragraf distinct, fara ca opinia de audit sa fie cu rezerve.
Cei care nu indeplinesc aceste obligatii risca amenzi considerabile. Astfel, Legea contabilitatii prevede ca nerespectarea prevederilor referitoare la intocmirea si semnarea situatiilor consolidate constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. In schimb, petru nedepunerea documentelor in termenul legal, amenzile sunt urmatoarele:
  • de la 300 lei la 1.000 lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 1 si 15 zile lucratoare;
  • de la 1.000 lei la 3.000 lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 16 si 30 de zile lucratoare;
  • de la 1.500 lei la 4.500 lei, daca perioada de intarziere depaseste 30 de zile lucratoare.
De asemenea, nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie, conducere si supraveghere ale societatii-mama de a intocmi si de a publica situatiile financiare anuale consolidate se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 10.000 si 30.000 de lei.

sursa : www.avocatnet.ro