Este posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii
acordului de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data
prezentării la organul judiciar în vederea consfințirii potrivit
art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se
răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii
inițiale.
Noi credem că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor, nu
a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – deoarece acordul de
mediere este un contract supus dreptului comun. Doar dacă privesc
transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte
drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de
constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și
în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității,
îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere
produc efecte de la data îmbrăcării formei ad validitatem în fața notarului public sau al instanței de judecată (conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).
Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau
al uneia penale. În sprijinul opiniei noastre aducem ca argument și
jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la
„împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele
au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai
poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței[1]. Or, dacă prin
împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu
privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt
întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și
distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.
Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat
să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că
părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut
consimțământul viciat. Or, aceste aspecte se verifică prin raportare la
momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în
fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a
răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a
contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de
lege între părți, potrivit art. 1270 Noul
Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea
acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci,
sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să
analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul
încheierii acordului.
Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu
se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale
pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau
chiar aducerea cu mandat a acesteia.
[1] Trib.mun.București, s.a II-a penală, dec. nr. 689/1985 în
V.Papadopol, Șt.Daneș, Repertoriu de practică judiciară pe anii
1980-1985, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1998, p.250;
Trib.jud.Suceava, dec.pen. nr. 188/1981, în Revista Română de Drept nr.
1/1982, p.49.
dr. Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM
sursa : www.juridce.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu